A fost audiată partea vătămată, în procesul afaceristului Dimoftache
A fost audiată partea vătămată, în procesul afaceristului Dimoftache
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRăzvan Dimoftache
La Tribunalul Constanţa a fost audiată, miecuri, una dintre părţile vătămate din procesul penal intentat afaceristului constănţean Răzvan Dimoftache, acuzat de evaziune fiscală. Este vorba despre dosarul în care Dimoftache a fost trimisîn judecată alături de alte 8 persoane.
La acest termen a fost audiată partea vătămată Luminiţa Eugenia Munteanu, care s-a constituit şi parte civilă în precesul penal. Totodată, instanţa a dispus un nou termen pentru a se pronunţa asupra readministrării materialului probator. Potrivit anchetatorilor, Răzvan Dimoftache, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2007-2009, s-a sustras de la plata de la bugetul de stat cu suma totală de 128.657 lei, reprezentând T.V.A şi impozit pe profit.
De asemenea, în cursul anului 2009, Răzvan a procedat la falsificarea instrumentelor oficiale constând în ştampile, instrumente oficiale pe care le-a utilizat pentru a crea aparenţă de legalitate a cărnii şi a produselor din carne cu care s-a aprovizionat în calitate de reprezentant al firmei. Ulterior, în cursul anului 2013, sus-numitul, în calitate de administrator, a refuzat să pună la dispoziţia organelor fiscale documentele financiar contabile ale firmei, în vederea efectuării inspecţiei fiscale.
Având în vedere refuzul predării documentelor contabile, în urmă efectuării unei percheziţii domiciliare la sediul social al firmei a fost identificate peste 400 de înscrisuri contrafăcute prin scanare de către acesta, reprezentând certifificate de sănătate publică falsificate, în scopul creării unei aparenţe de legalitate a provenienţei mărfurilor (carne şi produse din carne), cu care societatea s-a aprovizionat. Totodată, au mai fost identificate o ştampila falsificată, precum şi un contract falsificat de închiriere spaţiu comercial.
Ulterior, organele fiscale au calculat un prejudiciu adus bugetului de stat prin neînregistrarea contravalorii mărfurilor vândute în suma totală de 200.739, 35 lei. Autoritățile i-au închis cele două magazine situate în Piața Tomis 3 și i-au confiscat și, ulterior, distrus toată marfa care urma să ajungă pe mesele constănțenilor.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 














