REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

A fost inventat un sânge artificial care poate transporta oxigen către țesuturi

A fost inventat un sânge artificial care poate transporta oxigen către țesuturi

A.F. 30 august 2024 | 00:00 256

Oamenii de știință de la Universitatea Tehnologică din Varșovia, Polonia, au creat un sânge artificial care poate îndeplini una dintre funcțiile-cheie ale sângelui real - transportul oxigenului către țesuturi și eliminarea dioxidului de carbon din acestea, scrie EUROPULSE, conform Rador Radio România.

A fost inventat un sange artificial care poate transporta oxigen catre tesuturi

Sângele artificial nu este roșu, are culoare lăptoasă și este inodor.

Acesta este destinat să ajute o persoană în cazuri de urgență - de exemplu, în cazul unei pierderi mari de sânge în timpul unui accident.

În plus, acest sânge este propus pentru a fi utilizat în tratamentul rănilor grave, atunci când transfuzia de sânge este imposibilă, precum și pentru a menține funcţionalitatea organelor destinate transplantului.

În prezent, oamenii de știință continuă să studieze invenția lor.

Ei au efectuat deja un experiment cu porci. În timpul acestuia, rinichiul unui porc a fost menținut într-o stare funcțională în afara corpului pentru o lungă perioadă de timp cu ajutorul sângelui artificial. Apoi, rinichiul a fost transplantat înapoi și a funcționat corespunzător.

În viitor, oamenii de știință doresc să afle cum participă lichidul la metabolismul organismului și dacă induce imunizarea.

Acest lucru este important în cazul pacienților care necesită transfuzii frecvente, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere