A fost SCHIMBATĂ încadrarea juridică în cazul polițistului de la Secția 5
A fost SCHIMBATĂ încadrarea juridică în cazul polițistului de la Secția 5
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au solicitat prelungirea mandatului de arest preventiv în cazul polițistului din cadrul Secției 5, care a bătut un bărbat, ulterior acesta decedând. Totodată, în cauză a fost schimbată încadrarea juridică, de la tentativă de omor, la omor.
Amintim că, la data de 8 iunie 2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpatul D.A., aflat în stare de reținere, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Inculpatul este ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, cu gradul profesional de inspector de poliție. Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că la data de 04.06.2021, orele 13.15, inculpatul D.A. i-a aplicat persoanei vătămate, de sex masculin, în vârstă de 55 de ani, lovituri cu piciorul, la nivel capului, ocazie acesta a suferit mai multe leziuni.
”În urma loviturilor victima necesită 100 de zile de îngrijiri medicale, în cazul supraviețuirii (prognostic rezervat), viața i-a fost pusă în primejdie prin hemoragie meningo-cerebrală, necesitând îngrijiri medicale în condiții de terapie intensivă (comă, stop cardio-respirator resuscitat); ținând cont de topografia leziunilor traumatice și de gravitatea lor, cel mai probabil mecanismul de producere a fost lovire cu piciorul la nivelul feței și mentonului cu hiperextensia capului”, spuneau atunci anchetatorii.
Însă, la scurt timp, victima a decedat.
Precizăm că inculpatul și victima frecventau același bar, iar agresiunea s-a produs în proximitatea locației, din municipiul Constanța.
Inculpatul a fost arestat.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)