A furat două vaci... ca să-și cumpere mașină!
Vasile Voicu a fost condamnat la 2 ani și 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. În urma contopirii acestei pedepse cu o alta mai veche, inculpatul urmează să execute 3 ani și nouă luni de închisoare. Sentința a fost dată pe 24 mai 2022, de Judecătoria Medgidia și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că a furat două vaci de la un consătean din Peștera, pe care le-a dat unui cetățean arab în schimbul unui autoturism. Mai mult decât atât, în aceeași seară, Vasile Voicu a condus autoturismul proaspăt achiziționat, fără a deține permis de conducere.
Potrivit rechizitoriului, inculpatul chiar l-a ajutat pe păgubit să cumpere cele două vaci, astfel că i-a venit ideea să le fure și să le schimbe pe un autoturism. După ce a furat animalele l-a sunat pe proprietarul mașinii, care a venit cu o dubă unde au încărcat împreună vitele. După ce a primit mașina în schimbul vacilor, a condus autoturismul pe drumul dintre Medgidia și Peștera, rămânând fără benzină. A doua zi, a fost sunat e proprietarul mașinii care i-a comunicat că nu mai vrea vacile, fiind prins după ce abandonaseră vitele pe șoseaua de legătura dintre Medgidia și Peștera.
În privința inculpatului, magistrații din cadrul Judecătoriei Medgidia au constatat că acesta are studii 4 clase şi a declarat că nu are profesie/ocupaţie și nici loc de muncă. Inculpatul este necăsătorit și are stagiul militar nesatisfăcut. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului anexată la dosarul cauzei, rezultă că acesta se află în stare de recidivă postcondamnatorie. Inculpatul nu are un loc de muncă stabil sau o ocupaţie, apelând la comiterea de infracţiuni pentru a obţine banii necesari traiului zilnic. Acesta nu se află la primul contact cu legea penală, chiar mai mult, în trecut a mai fost cercetat pentru fapte de acelaşi gen, dovedind o specializare în comiterea infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi o îndeletnicire în acţiunea de luare a bunurilor. Instanța a decis condamnarea acestuia la 3 ani și nouă luni de închisoare. Sentința nu este definitivă.
Virgil STOIAN

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate...1053
La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au fost sesizați...662
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km),...584
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, un număr de 300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au...363


ConstanțaUmiditate: 43%
Vânt: 5.06 m/s
Presiune: 1015 milibari

La Wimbledon s-a sărbătorit centenarul turneului, iar cu această ocazie organizatorii au invitat marii jucători în...839
Atacantul internaţional brazilian al echipei Manchester City, Gabriel Jesus, a semnat un angajament cu Arsenal Londra...175
Sârbul Novak Djokovic, triplul deţinător al titlului, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis...253
Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (37 ani), care a afirmat că ar putea pleca de Manchester United, nu a fost...242


Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (73 km), Ploiești (81 km), Bacău (113 km), Brăila (117 km),...584
Medicii din cadrul SAJ au fost solicitați să intervină luni, 4 iulie, la hotelul Maramureș, din Olimp, acolo unde a...633
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, un număr de 300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au...363
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au...276
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000...427
Modificările aduse Codului fiscal urmează să intre luni în transparenţă decizională până vineri, iar...437
Elena Udrea se dezice total de orice implicare în dosarul Buzăianu. Fostul ministru spune că nu a avut nicio...677
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, Jr., o...268
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7145
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4159
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5747
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2725
Iubirea este un sentiment profund, frumos, însă de multe ori nu durează veșnic. Vedetele de peste Ocean, conștiente...341
Gigantul american de vânzări cu amănuntul online Amazon a simplificat modalitatea prin care utilizatorii se pot...170
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 şi 10 iulie. Biletele au fost puse în...170
Peter Brook, decedat sâmbătă la vârsta de 97 de ani, a fost alături de Konstantin Stanislavski unul dintre cei mai...167
Un incendiu a izbucnit la partea superioară a unui turn din complexul Capital Towers din Moscova, anunță media...626
Decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a declanşa o invazie asupra Ucrainei vecine a fost luată cu mult timp...467
Autorităţile vamale turce au arestat o nava rusă de tip cargo ce transportă grâu ucrainean furat, a anunţat...631
Europa se topește din cauza valului extrem de caniculă. În sudul Spaniei, temperaturile au urcat până la 43 de...393
Iodul este un microelement care se găseşte în cantităţi mici în organismul uman (15-20 mg la adult), rolul său...189
Sindromul Dressler este un tip de pericardită (inflamația pericardului) și este considerat o boală autoimună. De...229
Cataracta este o afecțiune oculară extrem de frecventă, care se manifestă prin opacifierea cristalinului sau a...222
Fumatul este un obicei nesănătos, iar unii cercetători sunt de părerea că nici cafeaua nu îți face prea mult...205