REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
13.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

A FURAT TOATE ECONOMIILE UNUI VÂRSTNIC! Peste câteva zile s-a întors la LOCUL FAPTEI!

A FURAT TOATE ECONOMIILE UNUI VÂRSTNIC! Peste câteva zile s-a întors la LOCUL FAPTEI!

Replica API 6 ianuarie 2020 | 10:05 437

RECIDIVIST

RECIDIVIST

Un tânăr din Medgidia, cunoscut cu antecedente penale, a spart locuința unui vârstnic, de unde a furat suma de 8.000 de lei, adică toate economiile pe care victima le ținea sub o pernă. Peste câteva zile s-a întors la locul faptei pentru a fura fier vechi din curte. Acum a fost condamnat la 5 ani cu executare, cu mențiunea că mai fusese condamnat, în trecut, la 3 ani pentru tâlhărie.

În fapt, polițiștii din Medgidia au fost sesizați de către un vârstnic cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința acestuia, de unde au sustras 8.000 lei care se aflau ascunși sub o pernă în dormitorul locuinței. Apoi, peste doar câteva zile, au fost sesizați de către de aceeași persoană vătămată cu privire la faptul că, în intervalul orar 08.00-15.00, persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale de unde au sustras un sac din rafie în care se aflau deșeuri de fier vechi. Cu ocazia audierii în calitate de suspect, M. S. a declarat detaliat cele întâmplate, modalitatea în care acționa. De asemenea, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, s-a procedat la conducerea în teren a suspectului, ocazie cu care, fără a fi ajutat sau influențat și fără ezitare, acesta a condus echipa de anchetă la locuința persoanei vătămate, unde a indicat locul de unde a sustras banii și sacul din rafie cu deșeuri din fier vechi, așa cum rezultă și din planșa fotografică întocmită. Conform fișei de cazier inculpatului i s-au aplicat în timpul minorității două măsuri educative privative de libertate, respectiv 2 ani internare într-un centru educativ, definitivă prin neapelare la data de 03.12.2015) și 1 an și 6 luni într-un centru de detenție, decizie definitivă pe 11.10.2016 a Curții de Apel Constanța. În prezent inculpatul execută o pedeapsă de 4 ani închisoare dispusă pe 25.03.2019 pentru o faptă de tâlhărie, comisă în data de 07.05.2018.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si Burciu Ion la fel.....hot nenorocit.
0
0
Eu fur din banii aeroportului, nu o sa ma prinda nimeni!!!!
4
0
pai lupul pe unde a mancat mai da iar tarcoale...........
0
0
Javre de oameni. Sau animale mai bine spus.
3
0
Altii au furat meleoane de la stat si sunt negustori cinstiti. Mai rumanilor, daca furati, furati de la 1 meleon, noi, in sus, nu asa terchea berchea, 200-300 de lei. Pai avocatii costa tata. Un avocat istet face minuni. Te scapa de toate boalele. Nu ca asta nu ar merita parnaie, dar in cazul lui statul ia facut un bine. Avocat
3
1
Banii se tin la banca
1
4

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108