REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
11.4° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

A început cel mai mare Info Trip organizat pe litoralul constănţean

A început cel mai mare Info Trip organizat pe litoralul constănţean

Replica API 22 mai 2012 | 00:00 76

Eveniment special

Eveniment special

Un eveniment special va demara în cursul acestei săptămâni, nu doar pentru litoralul românesc, ci şi pentru turism, întrucât se află la nivelul de premieră. Este vorba despre Info Trip, care se va organiza cu agenţii economici. "Săptămâna aceasta vom lansa, în premieră, programul Info Trip, împreună cu agenţii economici, cei care trebuie să cunoască destinaţiile, să le promoveze şi, bineînţeles, să vândă destinaţia pe care noi, aici, o reprezentăm: Dobrogea Turistică. Noi cei de la Asociaţia Litoral suntem pionieri întrucât vom organiza cel mai mare Info Trip din România", a declarat Corina Martin, preşedinta ANAT. La eveniment vor fi înscrişi aproximativ 600 de agenţi de turism ANAT România, printre aceştia aflându-se un grup de agenţi de turism din Republica Moldova. Acţiunea începe de marţi, când vor sosi şi autocarele marilor operatori, care au ca scop să promoveze litoralul românesc, cu plecare din sudul litoralului, ajungând până la Eforie, pe la mijlocul săptămânii şi urmând ca spre final să se ajungă la Năvodari. Mai mult decât atât, sâmbătă se va lansa primul hotel Family Club, premium all inclusive din România. Este vorba de fostul Club Mediteranean, hotelurile Mercur, Minerva. "În toată această săptămână, agenţii de turism vor vizita hoteluri, locaţii de cazare, restaurante, atracţii turistice, cluburi. Se vor organiza tururi locale, croaziere pe mare, vizite la Acvariu, Delfinariu, muzee. Vom avea seri festive, cu spectacole tradiţionale, degustări de vinuri şa Murfatlar, exact ceea ce agenţii de turism trebuie să promoveze. Noi vom arăta tot potenţialul pe care îl oferim. Grecia rămâne alături de noi, în continuare, care, în ultima seară, va oferi un spectacol cu specific grecesc", a mai spus Corina Martin. Pentru că turismul nu ar trebui să aibă loc fără reprezentanţii patronatelor, în fiecare staţiune va avea loc câte o întâlnire cu primarii. Trecând peste partea cu promovarea Info Trip-ului, Nicolae Bucovală, preşedinte al Asociaţiei Patronale Mamaia a dorit să-şi exprime punctul de vedere cu privire la relaţiile dintre România şi Grecia, dar şi alte mici nemulţumiri legate de subiect. "Nu mi se pare normală balanţa de plăţi pe turism între noi şi Grecia. Orice guvern care face comerţ îşi echilibrează balanţa. Să-i văd pe greci când vin la noi şi au unde veni. Să vină la munte, spre exemplu. Îmi menţin punctul de vedere şi o mai spun încă o dată: autorităţile locale, în sudul litoralului, să-şi facă treaba cum şi-o face primarul Mazăre la Constanţa. Nimeni nu a specificat că anumite staţiuni sunt în beznă. Haideţi să ne ascundem după deget, haideţi să ignorăm câinii comunitari. Fără implicarea autorităţilor locale nu avem cum s-o scoatem la capăt. Degeaba ne comparăm cu Turcia, Grecia şi aşa mai departe. Acolo se implică autorităţile", a declarat Nicolae Bucovală.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272