REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

A început războiul declarațiilor între Viorel Ionescu, de la Hârșova, și Tudor Nădrag!

A început războiul declarațiilor între Viorel Ionescu, de la Hârșova, și Tudor Nădrag!

Mirela PASCAL 31 martie 2024 | 00:00 2258

Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, a vorbit, în studioul Replica, printre altele, despre contracandidații care au început deja campania. Tudor Nădrag este unul dintre cei vizați, despre care Ionescu a spus că i-a dat localitatea....fără nimic. Fostul primar a reacționat, în urma declarațiilor, pe pagina sa de facebook, însă nici replica lui Ionescu nu a întârziat. Ba, mai mult, Ionescu l-a provocat pe Nădrag la o confruntare. Oare va accepta?!  Iată, mai jos, războiul declarațiilor!

A inceput razboiul declaratiilor intre Viorel Ionescu, de la Harsova, si Tudor Nadrag!Viorel Ionescu, Tudor Nădrag

În interviul acordat ziarului Replica, Viorel Ionescu a fost întrebat dacă atenția contracandidaților, care deja au început campania, a fost îndreptată și asupra sa. Edilul a  răspuns: „Cred că domnul Nădrag se gândește «domnule, vreau să ajung la primărie pentru că știu cum este». Nu, domnul Nădrag nu știe cum este, el știe cum era primăria când a predat-o. Chiar mi-a dat o hârtie scrisă cu mâna lui, o voi arăta la momentul potrivit, în care spune «nu am primit nimic, nu am ce să predau». Și, într-adevăr, am primit o primărie în care nu se făcea mai nimic. Acum, în schimb, îl invit pe domnul Nădrag să cunoască. Domnul Nădrag, cu tot respectul pentru vârsta pe care o are, nu știe ce înseamnă implementare de proiecte și, nu o spun la modul răutăcios, o spun la modul real, că nu a știut Hârșova de proiecte europene până să vin eu..

Video:

Tudor Nădrag a urmărit interviul și i-a răspuns primarului.  ”Când i-au încredințat mandatul de primar, hârșovenii au avut încredere în tinerețea lui. Pentru că m-a provocat, voi demonstra că s-au înșelat. Niciodată orașul nu a fost într-o situație mai dezastruoasă ca acum.
Orașul se află la faliment cu cele 150 de miliarde de lei vechi credite. Spitalul este în stare de faliment cu cele peste 60 de miliarde de lei datorii, deși a primit bani pentru lichidarea arieratelor atât de la Guvern, cât și de la Consiliul Județean. Nu a ajutat cu nimic spitalul orășenesc, ba dimpotrivă a alungat medicii și a creat un climat nesănătos de lucru. Carsium Edil, SRL-ul primăriei, se află în stare de faliment pentru datoriile neplătite, iar utilajele se află sub sechestru din aceeași cauză,  existând pericolul ca oamenii să-și piardă locurile de muncă. Deși cetățenii au plătit taxa pentru colectarea gunoiului, a acumulat peste 20 de miliarde de lei vechi datorii către IRIDEX. DA, domnul Ionescu are ce să predea la încheierea mandatului: STAREA FALIMENTARĂ A ORAȘULUI. Nu a avut nimic de învățat de la mine. S-a aventurat să acceseze proiecte cu grad mare de cofinanțare. A uitat că mi-a mulțumit public pentru proiectele pe care le-am lăsat aprobate gata: stadionul și Școala veche din fonduri europene. Intenționat a făcut să se piardă finanțarea europeană pentru stațiunea balneară pentru că a avut alte interese (vă voi explica la momentul potrivit). Din fonduri europene am asfaltat principalele străzi ale orașului. Din fonduri europene am montat panourile electronice de informare și am montat 130 de camere de video, prin intermediul cărora, actualmente, el supraveghează locuitorii orașului. Când încredințezi orașul pe mâna unuia care nu a condus niciodată o afacere economică și nu a creat un loc de muncă, îl va duce la faliment. Să ne aducem aminte: când am construit cele 4 blocuri ANL, am reușit să încredințez execuția lucrărilor la 4 firme locale și au rămas banii în oraș. Parcurile de la casa de cultura, curtea liceului și curtea spitalului au costat 8 miliarde de lei vechi, din care jumătate au rămas în oraș pentru că am implicat și lucrătorii de la SRL-ul primăriei. Aceeași suprafață de parcuri a executat și domnul Ionescu, dar cu 80 de miliarde lei.(Halal parcuri) Când irosești 200 de miliarde ca să pui vata pe pereții spitalului și 80 de miliarde sa construiești parcuri de tot rasul, te poți numi bun gospodar al banului public?! Iată că domnul Ionescu merge astăzi la o fițuică din presa locală pe care o finanțează din bani publici și îi murdărește pe ceilalți candidați
”, spune Nădrag

A inceput razboiul declaratiilor intre Viorel Ionescu, de la Harsova, si Tudor Nadrag!Tudor Nădrag

Viorel Ionescu: îmi cer scuze față de domnul Nădrag, văd că l-am supărat!

La rândul său, Viorel Ionescu nu s-a putut abține și i-a răspuns lui Nădrag, cu subiect și predicat. ”Campanie pentru Hârșova Zici să nu le răspunzi, dar n-ai cum! Nici nu știu cui să-i răspund mai intâi! Au dat năvală!  Mai întâi, îmi cer scuze față de domnul Nădrag, văd că l-am supărat! Cu tot respectul pentru persoanele în vârstă, dar tot nu pot să îmi retrag cele afirmate. Stimate domn, mi-ar plăcea să veniți alături de mine la o emisiune în care să ridicați orice problemă doriți și, vă promit eu, că o să vă răspund la orice întrebare. Să îmi comunicați dacă acceptați provocarea, unde și când doriți să avem un dialog! ( exclus la Chiriță în studio  Ca să nu mai facem ping-pong pe Facebook. Cât se poate de scurt (deși nu am cum), vă voi răspunde pentru moment, aici: Spitalul: Ați început cu aceeasi placă de acum 4 ani, că distrug spitalul, că am gonit eu medici, de parcă aș avea cum.  V-am demonstrat și în campania trecută că mințiți și, mai grav, că actul medical a fost exploatat politic de cei interesați să favorizeze un candidat, în detrimentul cetățenilor, deși li s-a propus mărirea salariului și chiar li s-a refuzat aprobarea demisiei. Eu pot să vă demonstrez cu documente ce am spus, dumneavoastră nu puteți. Umblați de 8 ani cu aceeași placă zgâriată! Nu mai ține!
Spitalul a fost reabilitat și concurează cu multe spitale, din orașe mari, funcționează și are aparatură de ultimă generație. Am făcut și un bloc ANL pentru a atrage personalul medical și a se stabili la Hârșova. Sunt și vor mai veni medici. Sunt discuții pentru medic cardiolog, diabetolog și neurolog. Criza de medici este la nivel național, în toate spitalele din România, nu doar la Hârșova, căutați și pe google. Spitalele de stat nu mai sunt atât de atractive, pentru că mulți medici și-au făcut sau lucrează la clinici private sau pleacă în străinătate.
Pentru acest spital NU am primit niciun ban de la Consiliul Județean, nu mai mințiti atât de rușinos! Da, dumneavoastră ați primit 1,3 milioane de lei de la CJ special pentru spital, pentru a scăpa de datoriile cu cheltuieli salariale, dar eu nu. Spitalul a făcut investiții mari și pentru obținerea acreditării și va reuși să lichideze, ușor-ușor, toate datoriile. Putem discuta cât vreți,  că aș avea multe să vă spun! Nu mai aberați, vă rog! Pentru că tot vorbim de spital si de eficiență, ați omis să vă "mândriți" cu EOLIANA de 1,1 milione de lei (11 miliarde lei vechi). Asta este investiția dumneavoastră la spital! O EOLIANĂ pe care trebuie să o băgăm în priză, dacă vrem să se învârtă si să funcționeze și consumă mai multă energie decât ar putea produce, ocupând și spațiul degeaba
.”, spune Viorel Ionescu.

A inceput razboiul declaratiilor intre Viorel Ionescu, de la Harsova, si Tudor Nadrag!Viorel Ionescu


Mai departe, Ionescu continuă cu exemplele: ”Așa e, ați pus camere de supraveghere care valorau acum 11 ani peste 9.000  și 11.000  de lei/ bucata și sunt și de proastă calitate. Să nu deschidem cutia Pandorei! Ce-ați mai făcut? Panouri de informare?  Da, într-adevăr uitasem și de ele, pentru că sunt doar obiecte de decor. Nu avem la ce să le folosim, au o rezoluție foarte slabă și sunt mari consumatoare de energie. Total inutile! Stațiunea balneară? Glumiți! Vestitul proiect de construire stațiune balneară, cu care ne aburiți la fiecare campanie și pe care l-a abandonat Ionescu? La vârsta dumneavoastră, să mințiți așa, parcă nu se cade. Proiectul v-a fost respins pentru că ați modificat nepermis niște documente!!! Am arătat acel răspuns cu respingerea proiectului și acum 4 ani. Dar o țineți langa. Credeți că aș fi ratat eu o astfel de oportunitate, să realizez așa ceva în mandatul meu? Dumneavoastră ați mințit și atunci și acum. Dacă eu am mers mai departe cu reabilitarea stadionului,  deși am fost ținta multor atacuri și ați tăcut atunci (nu v-ați mai bătut cu pumnii în piept), credeți că aș fi putut să ratez realizarea unei stațiunii balneare? Sunteți fără logică! Apoi, am văzut că ba mă certați că am accesat prea multe proiecte și n-am bani să le plătesc, ba că de ce am făcut împrumut ca să le plătesc. Păi cum să facem? Ne oprim? Pe cetățeni îi interesează să implementăm proiecte,  să dezvoltăm comunitatea, nu să așteptăm, până strângem bani. Ritmul este alert, d-le Nădrag, nu ne permitem să așteptăm! Aveți scăpări de memorie, sau doar vă faceți că uitați? Când ați preluat Primăria, aveați conturile doldura de bani din împrumutul făcut de Chiriță, înainte să piardă mandatul. Deci, cum e cu împrumutul? A fost bine când l-ați cheltuit? Și am plătit și eu la el, până în 2022, fără să am acces la vreun ban (pentru că i-ați cheltuit dumneavoastră pe toți) și fără să fac atâta caz. Datorii la IRIDEX? Vă rog, nu vorbiți, că nu știți ce este un operator de salubrizare, nu ați lucrat cu așa ceva în mandatul dumneavoastră. Până anul acesta, cheltuielile cu salubrizarea erau compensate de către guvern, dar ordonanța de austeritate a întrerupt momentan aceste compensări și sunt sute de localități în aceeași situație. Nu vă bagati în ce nu cunoașteți! Nu știți ce înseamnă să plătiți pentru gunoiul produs de acest oraș. Eu am descoperit ce făceați cu gunoiul, dar mai bine spuneți-le dumneavoastră cetățenilor ce făceați cu el?
Și pentru celelalte puncte abordate, ca să sintetizez, cu riscul de a vă supăra iar, concluzionez că sunteți neactualizat și nici nu oferiți premisele că puteți ține pasul cu evoluția și provocările acestui moment, necesare dezvoltării orașului nostru. Nici dumneavoastră, nici armata de oportuniști și ,,supărați " pe sistem, care sunt băgați la înaintare să denigreze, să reclame și să denatureze realitatea, nu veți răzbate! Dacă se insistă, îi voi lua pe fiecare în parte și voi arăta cetățenilor cine sunt aceștia și ce ,,supărări" are fiecare. Dar, zic, să ne axăm pe ce au nevoie hârșovenii, pe proiecte, dar și posibilități de punere în practică, nu doar la nivel de povești sau făcând circ! Nu este un concurs de naratori!
”, a conchis Ionescu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?