A început votul pentru turul al doilea, în diaspora. Ce secții sunt deschise în străinătate
A început votul pentru turul al doilea, în diaspora. Ce secții sunt deschise în străinătate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVotarea pentru alegerile prezidențiale 2024, turul al doilea, începe mai devreme în diaspora. Secțiile de votare din străinătate sunt deschise de vineri, de la ora locală 12:00. Dată fiind diferența de fus orar, prima secție se deschide în noaptea de joi spre vineri, la ora 1:00, ora României, în Auckland (Noua Zeelandă).
Update 07:05
Până la ora 7, ora României, peste 3.200 de persoane au votat în străinătate. Majoritatea și-a exprimat optiunea de vot prin corespondență, în timp ce 185 de români au votat pe listele suplimentare.
Update 01:00
A început votul în diaspora pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în Auckland, Noua Zeelandă, unde în acest moment este sâmbătă la prânz și unde a fost organizată o singură secție de votare.
HotNews.ro va publica duminică, 8 decembrie, la ora 21:00, rezultatele exit-poll-ului Avangarde, care ne vor oferi primele rezultate ale votului de la al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2024.
Pentru alegerile prezidențiale 2024, turul al doilea, calendarul de vot pentru românii din diaspora se întinde pe trei zilee:
vineri, 6 decembrie 2024 – votarea începe la ora locală 12:00 şi se încheie la ora locală 21:00;
sâmbătă, 7 decembrie 2024 – votarea începe la ora locală 7:00 şi se încheie la ora locală 21:00;
duminică, 8 decembrie 2024 – votarea începe la ora locală 7:00 şi se încheie la ora locală 21:00.
Acte necesare pentru votul în străinătate la alegerile prezidențiale 2024
Pentru a vota în străinătate la alegerile prezidențiale este necesar unul dintre următoarele acte de identitate emise de statul român, cu condiția de a fi valabil în ziua votării:
Cartea de identitate
Cartea electronică de identitate
Cartea de identitate provizorie
Buletinul de identitate
Pașaportul diplomatic
Pașaportul diplomatic electronic
Pașaportul de serviciu
Pașaportul de serviciu electronic
Pașaportul simplu
Pașaportul simplu electronic
Pașaportul simplu temporar
Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare)
Șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a spus că pentru votul prin corespondenţă la alegeri prezidențiale 2024 până la data limită, 10 octombrie 2024, au fost primite 6.721 de solicitări şi au fost expediate 6.283 de plicuri conţinând buletinele de vot, pentru că doar acestea respectau condiţiile de domiciliu şi reşedinţa în străinătate, conform News.ro.
În România, secțiile de votare se deschid pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2024 în data de 8 decembrie, ora 7:00, și se închid la ora 21:00. În finala prezidențială au intrat independentul Călin Georgescu și lidera USR, Elena Lasconi, conform hotnews.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News