REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

A înnebunit lumea: "Meniul" de la UPU: dimineaţa începe cu topoare, seara - cu săbii şi cuţite

A înnebunit lumea: "Meniul" de la UPU: dimineaţa începe cu topoare, seara - cu săbii şi cuţite

Replica API 29 noiembrie 2012 | 00:00 76

Tot mai multe cazuri ieşite din comun ajung în atenţia medicilor, spre disperarea acestora, care nu ştiu ce să mai creadă. Spre exemplu, un bărbat de 40 de ani a ajuns în Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, după ce ar fi fost lovit cu un topor în cap. Bărbatul susţine că se afla în curte, moment în care, mai multe persoane au dat năvală, lovindu-l cu un topor. După ce a fost lovit de mai multe ori, în jurul orelor 8.30, victima s-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgenţe, însoţită de toţi membrii familiei. Potrivit cadrelor medicale, bărbatul era agitat, prezentând mai multe leziuni, hemoragie cerebrală, dar şi toate simptomele de dinaintea unei come. Acesta a rămas internat pe Secţia Terapie Intensivă, Neurochirurgie, starea de sănătate fiindu-i foarte gravă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au demarat o anchetă în acest sens. Menţionăm că evenimentul s-a petrecut în ziua de duminică. Însă, cadrele medicale din Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă au declarat pentru "Replica" d eConstanţa că programul se desfăşoară cam în felul următor: "Dimineaţa vin astfel de pacienţi, însoţiţi de tot neamul, care spun că s-au trezit loviţi de topor, chiar în propria casă, la prânz vin cei care spun că au fost loviţi de o scândură sau par, iar seara se lasă cu săbii şi cuţite". De asemenea, menţionăm că, tot în cursul zilei de duminică, la orele prânzului, o femeie s-a prezentat în UPU acuzând dureri de spate. Din câte se pare, aceasta spunea că a fost lovită cu o scândură în spate, pe stradă, dar nu a văzut cine a făcut acest lucru.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108