A murit academicianul Bogdan C. Simionescu, o personalitate marcantă a chimiei româneşti şi internaţionale
A murit academicianul Bogdan C. Simionescu, o personalitate marcantă a chimiei româneşti şi internaţionale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAcademicianul Bogdan C. Simionescu a murit joi, la vârsta de 76 de ani. Academia Română a fost cea care a anunțat decesul personalității marcante a chimiei româneşti şi internaţionale, mentor al multor generaţii de chimişti şi vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 2014 - 2022.
„Odată cu plecarea dintre noi a acad. Bogdan C. Simionescu, membrii Academiei Române regretă pierderea unui coleg, a unui specialist şi a unui mentor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", transmite forul academic.
Cine a fost Bogdan C. Simionescu
Chimistul Bogdan C. Simionescu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 16 martie 1948, la Iaşi. A absolvit Liceul "C. Negruzzi" din Iaşi, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială, Secţia Tehnologia Compuşilor Macromoleculari, din cadrul Institutului Politehnic Iaşi (1966-1971), potrivit CV-ului disponibil la https://acad.ro/.
A făcut studii de specialitate la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia (1972-1975), unde şi-a susţinut teza de doctorat cu tema "Agregarea moleculelor de colorant sub influenţa polimerilor", notează şi dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost asistent la Catedra de chimie organică şi macromoleculară, Institutul Politehnic Iaşi (1971-1978), apoi şef de lucrări la Institutul Politehnic Iaşi (1978-1990), conferenţiar la Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi (fostul Institut Politehnic Iaşi) (1990-1992), iar din 1992 - profesor la Catedra de macromolecule / Departamentul Polimeri naturali şi sintetici din cadrul Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi, fiind şi şef al acestei catedre între 1996-2003.
Din anul 1976 a fost coordonator al unor colective de cercetare în cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" din Iaşi, iar din 1991 - conducător de doctorat, specializările Chimia compuşilor macromoleculari şi Fizica polimerilor (Chimia şi tehnologia compuşilor macromoleculari). A fost director al Institutului de Chimie Macromoleculară "P. Poni" Iaşi (2000-2014), apoi a fost şeful Laboratorului de fizica polimerilor şi materialelor polimere din cadrul Institutului de Chimie Macromoleculară "Petru Poni" din Iaşi, conform www.icmpp.ro. Bogdan C. Simionescu a fost şi profesor asociat al Universităţii Politehnica Bucureşti (1994-2006).
A fost profesor invitat la: Universitatea din Kyoto, Japonia (1988), Universitatea din Mulhouse, Franţa (1991), Şcoala Naţională Superioară de Mine din Paris, Franţa (1922), Universitatea din Dunkerque, Franţa (1995), Universitatea din Freiburg, Germania (1996), Universitatea din Montpellier, Franţa (2001), Universitatea din Angers, Franţa (2005), Universitatea din Rouen, Franţa (2007), Universitatea din Czestochowa, Polonia (2014). A fost, de asemenea, profesor invitat al Societăţii de Ştiinţa Polimerilor din Japonia (1996), precum şi al Centrului de Cercetări în Chimia Polimerilor din Zabrze, Polonia (1998, 1999, 2000, 2001, 2003, 2005).
De-a lungul carierei a predat cursuri privind: Chimia compuşilor macromoleculari; Fizica polimerilor; Tehnologia compuşilor macromoleculari; Polimeri semiconductori; Biopolimeri; Bazele fizico chimice ale polimerilor naturali şi sintetici; Proprietăţi fizice şi reologice ale polimerilor; Biopolimeri şi materiale inteligente; Polimeri biologic activi, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 













