REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

A murit dr. Elena Leu, mama arh. șef al Constanței, Dan Leu

A murit dr. Elena Leu, mama arh. șef al Constanței, Dan Leu

Robert NENCIU 24 aprilie 2025 | 09:21 6066

Elena Leu, fost medic pediatru, și mama arhitectului șef al Constanței, Dan Leu, a murit miercuri seara la Spitalul Județean unde era internată. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Cimitirului Municipal, zona Energia, până sâmbătă, la ora 10.30, când va fi înmormântată. Condoleanțe familiei îndoliate.

A murit dr. Elena Leu, mama arh. sef al Constantei, Dan LeuElena Leu

Elena Leu și-a început activitatea în Spitalul Județean Constanța în anul 1980, ca medic pediatru. S-a pensionat în anul 2015.

A absolvit Facultatea de Pediatrie din Bucureşti, iar menirea ei a fost să salveze copii. A absolvit în 1973, a ajuns medic de ţară, la Independenţa, în judeţul Galaţi. Rezidenţiatul l-a făcut la Bucureşti, la Spitalul „Emilia Irsa“, astăzi Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului „Alfred Rusescu“. În 1978 a fost repartizată ca medic specialist la Spitalul din Medgidia.

A murit dr. Elena Leu, mama arh. sef al Constantei, Dan Leu

„Eu îmi doream foarte mult să profesez în Dobrogea, pentru că iubeam marea. În universul nelimitat al acelor vremuri, marea mi s-a părut nemărginire. În 1980 am ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa. M-a impresionat foarte mult, semăna în acele vremuri cu un spital suedez despre care citisem“,, declara medicul, în urmă cu mulți ani.

Cu profundă tristețe, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța deplânge trecerea în neființă a doamnei Dr. Elena Leu, medic primar pediatru – un profesionist desăvârșit și un om cu suflet deosebit. Doamna doctor Elena Leu a fost și va rămâne o figură emblematică a pediatriei constănțene, dedicându-și întreaga carieră salvării și alinării micuților pacienți. În cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, a început să profeseze în anul 1980, chiar de Ziua Copilului – un adevărat dar pentru cei mici, aflați în suferință. Cu blândețe, voce caldă și devotament față de profesie, a salvat mii de vieți în cei 35 de ani de activitate. În 2015, dr. Elena Leu s-a pensionat, iar acum, după zece ani, a ales să le fie pacienților săi înger păzitor. Drum lin printre stele, Doamna Doctor! Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Constanța.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?