A MURIT tânăra accidentată pe trecere, pe Lăpușneanu: era fiica unui consilier local din Cogealac!
A MURIT tânăra accidentată pe trecere, pe Lăpușneanu: era fiica unui consilier local din Cogealac!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTragedie! A mai murit o victimă din accidentul de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu. Este vorba despre Ana Maria Luca, fiica unui consilier local din Cogealac, Gheorghe Luca. Aceasta ajunsese în stare gravă la spital, fiind internată pe Secția de Terapie Intesivă. Din păcate, ea a pierdut lupta pentru viață miercuri, 28 noiembrie!
Amintim că nenorocirea s-a petrecut pe 12 noiembrie, când un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism pe banda a treia a bulevardului Alexandru Lăpușneanu, dinspre Soveja spre stațiunea Mamaia, iar la marcajul pietonal din apropierea intersecției cu strada Dispensarului, a surprins și accidentat un grup de patru persoane. Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, spun oamenii legii. În urma accidentului, una dintre victime, Alexandru Sava, un bărbat de 28 de ani, a intrat în stop cardiorespirator și a murit la spital. Ana Maria Luca a ajuns la unitatea spitalicească în stare gravă, iar celelalte două persoane au fost rănite ușor. Din păcate, la mai bine de 10 zile de la nefericitul eveniment, Ana Maria, în vârstă de 31 de ani, s-a stins din viață. Precizăm că ancheta este în toi, tânărul șofer fiind sub control judiciar.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News