REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
12.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

A nimănui: prostituata de 18 ani, ucisă la Medgidia, n-a fost declarată la naştere

A nimănui: prostituata de 18 ani, ucisă la Medgidia, n-a fost declarată la naştere

Replica API 18 aprilie 2013 | 00:00 874

Tânăra devorată de câini, identificată după tatuaje

Tânăra devorată de câini, identificată după tatuaje

Crimele par că se ţin lanţ la Constanţa. După ce un individ din Cumpăna şi-a tranşat concubina şi i-a depozitat măruntaiele într-un bidon de plastic, cartierul Viile Noi din Constanţa avea să fie învăluit de peisaje macabre, unde, de asemenea, un individ şi-a ucis concubina, lovind-o cu un obiect contondent şi lăsând-o să sângereze până la moarte. Însă la finele lunii martie, şirul crimelor dovedea că are continuitate, un cadavru, parţial devorat de câini, fiind descoperit la Medgidia, între nişte garaje. După o laborioasă muncă a oamenilor legii a fost identificată atât victima, cât şi presupusul criminal, care a fost arestat pentru 29 de zile, miercuri, 17 aprilie.

S-a făcut lumină în cazul tinerei găsită decedată la Medgidia, pe 28 martie a.c., al cărei cadavru fusese parţial dezgropat de câini şi devorat. După îndelungi cercetări, dar şi piedici provocate de starea în care se afla trupul neînsufleţit, anchetatorii au reuşit să formeze un grup de suspecţi, depistând în cele din urmă şi presupusul criminal. Victima, o fată de 18 ani, C.B., era cunoscută ca prostituată pe plan local, care "presta" doar prin recomandări şi numai la domiciliul clientului. Aceasta provenea dintr-o familie dezorganizată din municipiul Medgidia şi nu fusese declarată la naştere, fiind recunoscută de localnici ca "Pitica" sau "Narcisa". "S-a reuşit identificarea victimei respective pe baza relatărilor fostului concubin, care i-a recunoscut obiectele de vestimentaţie cu care a fost îngropată, precum şi dovada unor tatuaje de pe corpul victimei, pe baza cărora concubinul a putut să facă identificarea certă. După ce primul pas a fost realizat, s-a putut merge pe o pistă în sensul că aceasta a avut un conflict cu un client, la un moment dat, reuşindu-se identificarea suspectului principal, care, la acest moment este arestat pentru 29 de zile. S-a efectuat o percheziţie domiciliară şi a fost descoperit telefonul mobil al victimei. Acesta, în primă fază, nu a fost atât de sincer şi cooperant însă a fost testat la poligraf, a picat testul, a cedat în anchetă, spunând că este autorul faptei. A explicat că nu s-au înţeles la plată, ea s-a comportat violent în limbaj faţă de inculpat, acesta a lovit-o cu pumnii şi cu o scândură", a declarat procurorul Sadâc Zafer, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Probatoriul administrat în cauză a relevat, ca stare de fapt, că la data de 23 ianuarie 2013, în locuinţa lui Constantin Boicu, de 32 de ani, din municipiul Medgidia, în cursul unui conflict spontan generat de neînţelegeri asupra plăţii serviciilor sexuale, a ucis-o pe victima C.B., cunoscută în localitate ca prostituată cu cognomenul de "Pitica" sau "Narcisa", prin lovirea repetată cu pumnii şi cu o bucată de lemn (pentru foc) în zona toracico-abdominală, iar după ce a deposedat-o pe victimă de telefonul mobil, două prezervative şi o bancnotă de 5 lei, i-a introdus cadavrul în doi saci şi l-a îngropat pe un teren viran din apropierea blocului său de apartamente. Cadavrul victimei a fost descoperit peste două luni, la 28 martie 2013, când a fost dezgropat şi devorat parţial de animalele sălbatice la partea superioară a corpului. După investigaţii laborioase efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi ai Poliţiei Municipiului Medgidia, sub coordonarea unui procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpatul a fost inclus în cercul de suspecţi, iar la data de 16 aprilie 2013, după ce a fost supus testului poligraf şi s-a stabilit că prezenta indicii ale comportamentului simulat în răspunsurile negative privind implicarea în uciderea victimei, acesta a declarat că el a ucis-o şi jefuit-o pe victimă. Menţionăm că Boicu Constantin, de 32 de ani, este un fost agent de pază, în momentul de faţă fără ocupaţie, şi este cunoscut ca un om liniştit, fără antecedente penale. Este divorţat, iar cum fosta soţie mai trecea pe la el, s-a speriat în momentul în care şi-a dat seama că a comis o crimă, încercând să-şi ascundă urmele. "A fost destul de dificil să identificăm victima. Am pornit de la o pereche de blugi, un prezervativ şi două tatuaje. Dar am ajuns cât de cât repede să identificăm victima, la aproximativ o săptămână. Am constatat că nu era declarată la naştere, se demarase o acţiune la Instanţe, la Medgidia, se pronunţase Instanţa, dar dacă pe 23 ianuarie a fost omorâtă, nu a mai avut timp să-şi scoată actele de identitate", a adăugat Gheorghe Lupşă, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Constantin Boicu va fi supus unei expertize psihiatrice. Dacă se va stabili că a avut discernământ, riscă închisoare de la 15 la 20 de ani.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108