A sosit vaccinul obligatoriu pentru sugari: Pentaxim
A sosit vaccinul obligatoriu pentru sugari: Pentaxim
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDSP a început distribuirea dozelor
DSP a început distribuirea dozelor
Un vaccin obligatoriu pentru bebeluşi a lipsit cu desăvârşire din spitalele din mai multe judeţe din România, printre care şi Constanţa. Este vorba de Pentaxim, medicamentul minune care îi imunizează pe cei mici faţă de o serie de boli - antidifteric, antitetanic, antipertusus, antipoliomielitic şi anti Haemophilus influenzae. Teoretic, de azi va începe campania de vaccinare pentru sugarii constănţeni. Şi asta pentru că Ministerul Sănătăţii a repartizat deja judeţului nostru 5230 de doze de vaccine Pentaxim. "În afară de vaccinul antigripal, DSP a primit toate celelalte vaccinuri necesare. Dozele de Pentaxim vor fi folosite pentru copiii ce trebuie recuperaţi, dar şi pentru cei cu vârste între patru şi 12 luni care trebuie imunizaţi în această perioadă, conform graficului. Aceste doze sunt în număr suficient", a declarat dr. Mihaela Dinisov, directorul adjunct al DSP. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) din Constanţa, a dat startul încă de luni, 29 octombrie a.c., la acţiunea de împărţire a dozelor, urmând ca în perioada imediat următoare medicii de familie să le administreze copiilor din judeţul nostru. "De azi (luni, 29 octombrie a.c. -n.r.), DSP a început distribuirea dozelor de vaccin către medicii de familie. Vaccinul Pantexim face parte din programul naţional de vaccinări", a declarat dr. Constantin Dina, directorul DSP Constanţa. Menţionăm că vaccinul Pentaxim trebuie administrat la vârstele de 2, 4, 6 şi 12 luni. Dacă pentru copiii de 2 şi 4 luni mai există variante de înlocuire, pentru cei de 6 şi 12 luni acesta este unicul produs. Preţul unei doze este extrem de piperat, aproximativ 180 de lei, iar în absenţa vaccinului părinţii au scos bani din buzunar pentru a-şi vaccina copiii.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News