REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
17.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

A treia noapte de Untold, spectacol incendiar cu artişti celebri

A treia noapte de Untold, spectacol incendiar cu artişti celebri

Replica API 13 septembrie 2021 | 15:41 628

O nouă seară incendiară a avut loc la Untold. Aproape 75 de mii de oameni au petrecut în a treia seară de festival. Aceștia au dansat și au cântat până în zori alături de artiști de top. Seara a început cu orchestra Operei Maghiare din Cluj, iar la miezul nopții a urcat pe scenă celebrul DJ David Guetta.

A fost noapte albă la Cluj-Napoc, asta pentru că petrecăreții au stat până dimineața.

Printre cei mai așteptați artiști s-a numărat Lost Frequencies care s-a aflat pentru a doua oară la Untold.

În timpul conferinței susținuta de artist, un tânăr din Timișoara și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui.

Petrecerea a continuat cu show-ul facut de unul dintre cei mai așteptați artiști, David Guetta. Seara s-a încheiat cu Danny Avila.

Ediția din acest an a festivalului se încheie în această seară, iar cei prezenți se vor putea bucura de muzică bună, dar și de un spectaculos foc de artificii, scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
noptile albe!
1
0
acolo nu mai covidul??
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272