REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.1° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
26.1° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

A venit din Spania, cu două permise de conducere false

A venit din Spania, cu două permise de conducere false

Valentina CAMARA 12 noiembrie 2022 | 14:16 732

Un cetăţean român a fost depistat de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca având asupra sa două permise de conducere, unul cu însemnele autorităţilor Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar celălalt purtând însemnele autorităţilor germane, ambele documente fiind false. Bărbatul a declarat că a plătit suma de 250 de euro pentru procurarea lor, întrucât pe teritoriul Germaniei i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În cursul zilei de 11.11.2022, la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca s-a prezentat pentru a  intra în țară, călătorind din direcția Barcelona, un bărbat în vârstă de 34 de ani, cetățean român.

Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, i-au solicitat bărbatului să prezinte pe lângă paşaport şi alte documente prevăzute cu fotografie.

Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, document ce conţinea datele sale de identificare şi care, în urma verificărilor specifice, s-a stabilt că nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, fiind fals.

Totodată, extinzând verificările asupra persoanei, a fost descoperit un alt permis de conducere, cu însemnele specifice Republicii Federale Germania, având datele de identificare ale persoanei în cauză. Şi acesta nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind de asemenea, fals.

Bărbatul a declarat că i-a fost suspendat dreptul de conducere pe teritoriul Germaniei, fiindu-i reţinut permisul de conducere, iar prin intermediul unui anunţ de pe reţelele de socializare şi-a procurat cele două documente false în schimbul sumei de 250 de euro.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369