REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

ABBA a pus în vânzare biletele pentru show-ul virtual care va marca reunirea grupului

ABBA a pus în vânzare biletele pentru show-ul virtual care va marca reunirea grupului

Replica API 9 septembrie 2021 | 00:00 619

Biletele pentru "Voyage", show-ul virtual care va marca reunirea membrilor grupului ABBA, programat anul viitor la Londra într-o sală de spectacole aflată încă în construcţie, au fost puse marţi în vânzare, informează DPA, citată de Agerpres.

Preţurile pentru aceste bilete variază între 32 de lire sterline şi 367 de lire sterline (44 - 508 dolari) şi includ o noapte de cazare la un hotel londonez.

Membrii trupei suedeze ABBA, un grup pop care a avut un succes uriaş în anii 1970, au anunţat săptămâna trecută că se vor reuni în 2022 în cadrul unui concert în care cei patru componenţi ai formaţiei nu vor apărea pe scenă, ci vor fi prezenţi prin intermediul unor holograme.

O sală de concerte este construită în prezent la Londra şi va fi inaugurată pe 28 mai 2022 cu ocazia acelui show deosebit de complex din punct de vedere tehnologic.

ABBA, unul dintre cele mai populare grupuri pop din lume, ale cărui discuri s-au vândut în peste 385 de milioane de copii pe plan mondial, va lansa un nou album de studio, intitulat "Voyage", pe 5 noiembrie.

"Voyage" este primul material discografic cu piese originale înregistrate de grupul ABBA după o pauză de patru decenii.

Grupul suedez, devenit celebru cu o serie de cântece de mare succes lansate la sfârşitul anilor 1970 şi începutul anilor 1980, precum "Waterloo", "Dancing Queen" şi "Take A Chance On Me", s-a destrămat în 1982.

Precedentul album de studio al trupei ABBA s-a intitulat "The Visitors" şi a fost lansat în 1981.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272