REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Absenţele la clasa pregătitoare pot duce la suspendarea alocaţiei

Absenţele la clasa pregătitoare pot duce la suspendarea alocaţiei

Replica API 24 ianuarie 2012 | 00:00 1429

Obligatorie din anul şcolar 2012-2013

Obligatorie din anul şcolar 2012-2013

Anul şcolar 2012 - 2013 vine cu noutăţi în ceea ce priveşte introducerea unei noi clase în ciclul primar, clasa pregătitoare, care va fi obligatorie. Scopul acestui demers are la bază integrarea în sistemul educaţional al tuturor copiilor, lucru care nu se întâmpla până acum, fie din lipsa locurilor disponibile, fie din cauza vârstei. Un alt obiectiv este acela de a uniformiza clasele din punct de vedere al vârstei. "În momentul de faţă se întâlnesc elevi ai aceleiaşi clase cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, lucru care nu este foarte normal. De asemenea, sunt mulţi copii care rămân în afara sistemului educaţional fie din lipsa locurilor disponibile din cadrul unităţilor de învăţământ, fie din cauza vârstei. Prin acest demers vom introduce toţi copii în sistemul educaţional iar clasa I va fi mai uşor de parcurs", a declarat prof. Gevat-Ismet Nejdet, inspector şcolar general adjunct din cadrul ISJ Constanţa. Înscrierile oficiale pentru clasa pregătitoare încep cu data de 5 martie. Cursurile vor avea loc în cadrul şcolilor, se vor pune absenţe şi calificative, iar un număr mare de absenţe poate duce la suspendarea alocaţiei lunare. La nivelul Constanţei se vor înfiinţa 270 de astfel de clase, în care vor fi introduşi circa 5.500 de copii. Acest lucru înseamnă şi 270 de posturi noi în învăţământ doar la nivelul Constanţei. "Părinţii au obligaţia să-şi şcolarizeze copiii, de aceea sunt nevoiţi să îi înscrie la clasa pregătitoare. Orice copil care a împlinit 6 ani pân la 31 august 2012 trebuie înscris în această formă de învăţământ. Înscrierea nu va fi pe baz de teste. Copiii care împlinesc vârsta în decembrie, spre exemplu, pot alege între clasa pregătitoare sau grupa mare a grădiniţei. Vom face în jur 6.500 -7.000 de broşuri care vor avea ca scop informarea prinţilor. (...) 11 ţări din Uniunea European au învăţământ obligatoriu de la 4 sau 5 ani. În România doar 31% din copiii de 6 ani sunt în învăţământul obligatoriu. De acum vor fi toţi, 100%.", a adugat prof. Gevat-Ismet Nejdet. Un alt studiu a arătat că un număr de 20.000 de copii de 6 ani care nu ar fi fost integraţi nici la grădiniţă, nici în clasa I, vor merge la clasa pregătitoare, vor fi introduşi în mod obligatoriu în sistemul educaţional datorită noului demers.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272