Acces permis ONU la înregistrările audio din dosarul asasinării lui Khashoggi, conform Preşedinţiei turce
Acces permis ONU la înregistrările audio din dosarul asasinării lui Khashoggi, conform Preşedinţiei turce
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEchipa de experţi juridici şi criminalişti ai ONU, aflată în vizită la Ankara, va avea acces la înregistrările audio din dosarul asasinării jurnalistului disident saudit Jamal Khashoggi, a anunţat vineri Yasin Aktay, consilier al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, transmite dpa.
Oficialul turc a făcut acest anunţ cu ocazia întrevederii cu echipa ONU, condusă de Agnes Callamard, raportor special pentru execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare. Totodată, el a declarat că "Nu există speranţe să se facă dreptate acolo (în Arabia Saudită), deoarece principalul suspect este în măsură să exercite control asupra comisiei de anchetă sau a procesului judiciar", fără însă a da nume.
Marţi, Agnes Callamard a examinat cartierul în care se află clădirea consulatului saudit, dar nu a primit permisiunea de acces din partea autorităţilor saudite. În aceeaşi zi, raportorul ONU s-a întâlnit şi a discutat timp de patru ore cu procurorul şef al Istanbulului, Irfan Fidan, conform informaţiilor transmise de agenţia de stat turcă Anadolu.
Echipa de anchetă a ONU a început, pe 28 ianuarie 2019, o serie de întâlniri cu oficiali turci, cu Hatice Cengiz, logodnica lui Jamal Khashoggi, dar şi cu Hakan Fidan, şeful Serviciului Naţional de Informaţii turc (MIT), potrivit informaţiilor furnizate vineri de Yasin Aktay postului de televiziune NTV.
Vizita echipei ONU în Turcia are loc la aproape patru luni de la asasinarea lui Khashoggi, un critic virulent al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, în incinta consulatului saudit din Istanbul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.2° Constanța 
.jpg_t.jpg)









.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)