REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Accident cu un mort şi 4 răniţi într-un BMW care s-a izbit de un copac

Accident cu un mort şi 4 răniţi într-un BMW care s-a izbit de un copac

Replica API 28 iunie 2011 | 00:00 138

Accident grav la intrarea în Costineşti, pe drumul care se intersectează cu DN 39 Constanţa-Mangalia. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, pentru descarcerare şi pentru ca un incendiu să nu izbucnească la un autoturism. Accidentul s-a produs pe fondul vitezei şi al unei depăşiri neregulamentare, un BMW cu numere de Anglia (T53KVS) izbindu-se violent de un copac. BMW-ul circula cu sensul de mers Constanţa spre Mangalia, la fel ca şi Matizul înmatriculat 60 DMC. Şoferul maşinii cu numere de Anglia a vrut să depăşească, intrând pe contrasens, iar la revenirea pe sensul său de mers a acroşat Matizul, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Un pasager de pe bancheta dreapta spate, D.L., a decedat, iar alţi doi pasageri din BMW, N.E. şi D.A. au fost grav răniţi. O a cincea persoană aflată în BMW a suferit răni uşoare. Răniţii, doi bărbaţi şi o femeie, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa. Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 20.30. În urma accidentului, traficul pe DN 39 a fost complet blocat mai mult de o oră, iar ulterior circulaţia a continuat să se desfăşoare pe un singur fir, cu dificultate, fiind dirijată de poliţiştii de la Rutieră.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272