Accident grav cu trei victime pe Brătianu, chiar în dreptul Serviciului de Ambulanță
Accident grav cu trei victime pe Brătianu, chiar în dreptul Serviciului de Ambulanță
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNumărul de urgență 112 a fost apelat duminică 10 august, la primele ore ale dimineții pentru a se interveni la un accident rutier pe strada IC Brătianu, chiar în dreptul Serviciului Județean de Ambulanță. La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje, o Autospecială de Stingere cu Apă și Spumă și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Palas, Autospeciala de Descarcerare de la Detașamentul Fripis și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță. La fața locului, în urma impactului dintre două autoturisme au rezultat trei victime, din care una a rămas încarcerată. Imediat au fost luate toate măsurile pentru a asigura cele trei victime și au fost demarate operațiunile de extragere a victimei încarcerate. Potrivit SAJ Constanța, în urma accidentului, au ajuns la Spitalul Județean 1 bărbat cu traumatism cranio cerebral și traumatism la membrul inferior, 1 bărbat cu traumatism la umărul stâng și traumatism cranio facial și 1 bărbat cu traumatism cranio cerebral și traumatism la membrul inferior. Zona a fost asigurată, iar polițiștii rutieri au continuat ancheta pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













