REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.5° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.5° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Accident pe DN 13B, în Harghita: un autobuz cu 26 de pasageri, printre care 14 copii, a căzut într-un șanț

Accident pe DN 13B, în Harghita: un autobuz cu 26 de pasageri, printre care 14 copii, a căzut într-un șanț

Andreea CONSTANTIN 1 septembrie 2025 | 12:03 424

Un autobuz care circula pe DN 13B a intrat, luni dimineaţă, într-un şanţ în localitatea Borzont, comuna Joseni, cei 26 de pasageri, printre care 14 copii, rămânând blocaţi în autovehicul, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Accident pe DN 13B, in Harghita: un autobuz cu 26 de pasageri, printre care 14 copii, a cazut intr-un sant

Potrivit sursei citate, pasagerii au fost evacuaţi de către echipajele de intervenţie, niciunul dintre aceştia neavând nevoie de îngrijiri medicale.

,,Un autobuz a părăsit partea carosabilă, iar persoanele din interior nu puteau ieşi, uşile fiind blocate. (...) La sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat faptul că autobuzul era în afara părţii carosabile, înclinat într-un şanţ, în interiorul căruia se aflau 26 de persoane (12 adulţi şi 14 copii) care au fost evacuate şi nu necesită îngrijiri medicale", precizează reprezentanţii ISU Harghita.

La intervenţie s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj SAJ Gheorgheni. Circulaţia rutieră se desfăşoară alternativ pe un sens, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere