Accident rutier pe A2: o femeie a sărit cu mașina peste parapetul median și s-a răsturnat!
Accident rutier pe A2: o femeie a sărit cu mașina peste parapetul median și s-a răsturnat!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa un pas de tragedie pe A2! În cursul zilei de joi, 3 mai, o femeie care rula cu autoturismul său pe sensul de mers Constanța - București, la kilometrul 180, a pierdut controlul direcției de mers și, probabil din cauza vitezei excesive, a sărit peste parapetul median, ”aterizând” pe sensul opus de mers (București – Constanța).
Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R) a fost primul care a intervenit la fața locului. A acordat primul ajutor șoferiței, care se afla întinsă pe carosabil, până la sosirea unei autospeciale și a elicopterului SMURD.
De precizat este și faptul că un medic anestezist, care se afla în coloană, a intervenit pentru a acorda persoanei vătămate îngrijiri. Pacienta, în vârstă de 25 de ani, a fost transportată la spital conștientă, stabilă, cu traumatisc cranio-cerebral. Oamenii legii au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News