Accident uluitor: O femeie a fost călcată de trei ori de propria maşină
Accident uluitor: O femeie a fost călcată de trei ori de propria maşină
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO conducătoare auto în vârstă de 45 de ani a fost grav rănită de propria maşină care a călcat-o de trei ori, a anunţat poliţia municipală din Saint-Gall, în nord-estul Elveţiei, transmite vineri AFP, potrivit Agerpres.
Conducătoarea auto a coborât din mica sa berlină pentru a scoate ceva din portbagaj, însă fără a opri motorul.
Staţionat pe o stradă uşor în pantă, autovehiculul s-a pus în mişcare în marşarier.
Femeia a încercat să oprească maşina, însă nu a reuşit şi a căzut. Automobilul a trecut apoi peste ea, potrivit poliţiei, citată de agenţia ATS.
Continuându-şi cursa nebună, autovehiculul a lovit un autoturism aflat ceva mai departe şi apoi a luat-o în sens opus, în direcţia femeii aflată pe jos, care a fost lovită a doua oară, citează stiripesurse.ro.
Maşina şi-a continuat, însă, traiectoria şi, lovindu-se de trotuar, a pornit din nou în marşarier trecând pentru a treia oară peste femeie înainte de a se opri, în cele din urmă, într-o barieră de lemn.
Femeia a fost internată în stare gravă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.4° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



