2.4° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
2.4° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

Accidentul de la Agigea, produs de un tânăr care venea în vacanță: NU AVEA PERMIS și ERA BĂUT

Replica API 15 iulie 2016 163

Un teribil accident rutier a avut loc în dimineața de vineri, 15 iulie, când un tânăr care venea la mare a intrat cu mașina în glisiera de pe marginea drumului. Ulterior, s-a stabilit că era băut și nu avea nici permis.

Străzile din Constanța pot deveni un real pericol, mai ales pe timp de vară când tinerii scapă de inhibiții întrucât simt iz de vacanță. Unde mai pui că traficul rutier devine și mai intens din pricina turiștilor care dau buluc pe litoral. Desprins din acest context este și un eveniment ce s-a petrecut în dimineața de vineri, 15 iulie. Mai exact, Silviu Simoiu, de 20 de ani, din Slobozia, a decis să vină la mare cu alți patru prieteni, din aceeași localitate. Zis și făcut. În jurul orei 5.00 au ajuns în Constanța și, la intersecția A4 cu DN39, (când să coboare de pe A4), din pricina neatenției în conducere și a vitezei, șoferul a lovit cu vehiculul glisiera de pe marginea drumului din partea dreaptă. Cei cinci tineri au suferit traumatisme, fiind transportați la spital. Starea lor este stabilă. În plus, șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu avea nici permis de conducere pentru nici o categorie. Polițiștii rutieri au declanșat o anchetă.

"La data de 15.07.2016, ora 05.00, S.S., în vârstă de 20 de ani, din Slobozia, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a condus un autoturism pe A4, dinspre Bucureşti către Agigea, unde a pierdut controlul autoturismului şi a colizionat cu glisiera metalică de pe marginea drumului. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a altor patru pasageri", potrivit oamenilor legii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359