Achitări pe linie, în dosarul „Mita la LPF“. Instanța spune că „faptele nu există“

Curtea de Apel București (Secția a II-a penală) a dispus astăzi achitarea tuturor inculpaților din dosarul privind presupusa mită de 3,1 milioane de euro legată de drepturile TV ale Ligii 1, reținând soluția „faptele nu există”. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Dumitru Dragomir

În acest dosar, DNA a susținut că fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, ar fi pretins 3,5 milioane de euro și ar fi primit 3,1 milioane de euro, bani ce ar fi fost disimulați printr-un contract de asociere în participațiune între RCS&RDS și societatea Bodu, în contextul contractului de cesiune a drepturilor de televizare din 2008.

Apărarea lui Ioan Bendei (între timp decedat) a fost asigurată de prof. univ. dr. Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, care a cerut achitare pe motiv că „fapta nu există”, iar subsidiar încetarea procesului penal ca urmare a prescripției.

O acuzație „construită pe presupuneri”, în optica instanței

În motivarea soluției, Curtea arată că rechizitoriul nu conține trimiteri concrete la probe, ci este „construit pe presupuneri” și „asocieri temporale” ale unor conduite prezentate ca infracționale, fără suport probator care să satisfacă exigențele unui proces penal. Instanța insistă asupra standardului „dincolo de orice îndoială rezonabilă” și asupra efectului prezumției de nevinovăție, arătând că o condamnare trebuie să se sprijine pe probe certe, nu pe raționamente speculative.

Pe acuzația centrală de luare de mită, Curtea reține că, din probe, nu poate stabili nici pretinderea, nici primirea sumelor imputate lui Dumitru Dragomir, iar elementele de fapt sunt caracterizate prin „incertitudine” și „presupuneri”. În lipsa unei dovezi certe a pretinderii/primirii, instanța a apreciat că nu există o faptă care să se încadreze în tipicitatea obiectivă a infracțiunii.

În oglindă, pe acuzația de dare de mită, Curtea a concluzionat că nu există dovada că Ioan Bendei ar fi inițiat un demers de corupere, nici dovada unei înțelegeri prealabile între „mituitor” și „mituit”, așa cum a prezentat acuzarea. Instanța menționează explicit că simpla calificare a unui contract ca instrument al coruperii nu ține loc de probă privind scopul ocult cerut de lege.

Contractul de asociere, pus sub lupă: de la penal la civil

O parte importantă a argumentației instanței vizează natura contractului de asociere în participațiune și limitele interpretării lui în penal. Curtea reține că acuzarea a plasat fapte pe care le califică drept „de natură civilă”, guvernate de libertatea contractuală, în zona ilicitului penal „fără o analiză interdisciplinară”, deși existau probe care permiteau o interpretare în spiritul dreptului civil, inclusiv prin regulile clasice de interpretare a contractelor.

Instanța punctează și problema „atribuțiilor de serviciu” pretins influențate. Curtea afirmă că nu a putut identifica o atribuție concretă de serviciu a lui Dumitru Dragomir, care să corespundă acțiunilor descrise de procuror ca fiind conduita de serviciu ce ar fi justificat o contraprestație. Cu alte cuvinte, legătura dintre poziția de la LPF, actele de serviciu și sumele din asocierea comercială nu a fost dovedită în parametrii ceruți de incriminare.

De aici decurge și soluția pentru inculpații acuzați de complicitate. Curtea arată că, dacă autorul pretinsei infracțiuni nu a comis o faptă prevăzută de legea penală, forma de participație caracterizată ca „secundară” nu poate subzista. Pe acest raționament, instanța a dispus achitarea și pentru acuzațiile de complicitate la dare/luare de mită.

DNA

Spălarea banilor: fără infracțiune „predicat”, nu există „fonduri ilicite”

În privința spălării banilor, Curtea pornește de la discuția despre autonomia acestei infracțiuni, dar arată că, în cauza de față, „infracțiunea predicat (premisă)” invocată de acuzare era luarea de mită, din care s-ar fi extras fondurile ilicite. Ori, după ce Curtea a concluzionat că luarea de mită nu a fost dovedită, a apreciat că nu poate fi reținută spălarea unor „profituri licite”, în absența unei infracțiuni premisă dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Instanța mai notează, pe fond, că nu s-a dovedit că banii ar fi fost virați, prin artificii financiare, către Dumitru Dragomir ori către o persoană fizică și că, în evaluarea Parchetului, miza a ajuns să fie „o chestiune de interpretare a limitelor unui contract”, nu un ilicit penal demonstrat cu probe. Sunt invocate depoziții de martori și documente contabile, inclusiv pentru a înlătura anumite declarații considerate infirmate de înscrisurile din dosar.

Ca efect al achitărilor, Curtea a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit în 2017 asupra bunurilor persoanelor juridice inculpate RCS&RDS și Bodu, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Hotărârea, pronunțată prin punerea la dispoziție prin grefă, poate fi atacată cu apel.

Tudorel Toader

Argumentele lui Tudorel Toader: „fapta nu există”, probe insuficiente și, subsidiar, prescripția

În concluziile scrise depuse în iunie 2025, Tudorel Toader a construit apărarea pe ideea că DNA nu a trecut pragul probatoriului necesar unei condamnări și că trebuie dată eficiență prezumției de nevinovăție și regulii in dubio pro reo. Apărătorul a susținut explicit că, în lipsa unor probe certe, soluția corectă este achitarea, nu „completarea” acuzării prin presupuneri.

Un punct de greutate a fost absența unor probe directe privind „momentul” coruperii. Toader a arătat că nu există dovada unei întâlniri, a unei discuții sau a unei rezoluții comune între Dragomir și Bendei privind pretinderea și oferirea sumei, iar negocierile contractului de asociere ar fi fost purtate cu administratorul firmei Bodu, nu cu Dragomir. Totodată, a argumentat că, pentru luarea/darea de mită, nu ar fi fost dovedit că sumele au ajuns în patrimoniul mituitului.

Pe componenta economică, apărătorul a invocat contextul crizei și „impreviziunea” din anii 2009–2010 pentru a explica presiunile comerciale privind executarea contractului de cesiune a drepturilor TV și a susținut că asocierea comercială a avut o logică investițională, dovedită inclusiv prin rapoarte de expertiză și prin transparența circuitului banilor (viramente bancare, documente contabile, depoziții). Subsidar, Toader a cerut încetarea procesului penal pentru prescripție, invocând deciziile CCR privind art. 155 alin. (1) Cod penal și „vidul” de întrerupere a prescripției în perioada relevantă.

Istoricul dosarului: de la trimiterea în judecată la rejudecarea „de la zero”

Dosarul a plecat de la ancheta DNA finalizată cu trimiterea în judecată în august 2017, când procurorii au susținut că Dragomir ar fi pretins și primit banii în contextul derulării contractului de televiziune și că sumele ar fi fost „camuflate” prin acte comerciale.

În ianuarie 2019, Tribunalul București a pronunțat condamnări în primă instanță, inclusiv pedepse cu închisoarea pentru Dumitru Dragomir și Ioan Bendei, precum și sancțiuni și măsuri precum confiscări ori amenzi pentru persoane juridice, soluții care au inflamat miza publică a dosarului.

Procesul a fost însă reluat. În noiembrie 2021, Curtea de Apel București a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța competentă, judecata reluându-se de la procedura de cameră preliminară, iar dosarul a intrat în al doilea ciclu procesual. Documentele instanței arată apoi parcurgerea procedurilor din 2022–2024, cu readministrare de probe și audieri de martori, pentru ca astăzi Curtea să ajungă la o soluție de achitare pe linie.