REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Acord în UE asupra pachetelor de vacanță pentru a întări drepturile turiștilor

Acord în UE asupra pachetelor de vacanță pentru a întări drepturile turiștilor

A.F. 4 decembrie 2025 | 00:00 99

Eurodeputații și guvernele din Uniunea Europeană au ajuns marți seară la un acord provizoriu care le va oferi turiștilor mai multe drepturi atunci când anulează pachetele de vacanță rezervate și solicită rambursări, relatează miercuri dpa.

Acord in UE asupra pachetelor de vacanta pentru a intari drepturile turistilor

Europarlamentarii au declarat că, potrivit proiectului de acord, oricine anulează un pachet de servicii turistice din cauza unor 'circumstanțe inevitabile și extraordinare' va avea dreptul la o rambursare integrală.

Dacă un organizator de călătorii anulează un pachet de servicii turistice, acesta este obligat, în baza acordului, să ramburseze clienții în termen de 14 zile. Deși pot fi oferite vouchere ca despăgubire, turiștii pot refuza această opțiune.

Conform acordului provizoriu, voucherele trebuie să aibă o valoare cel puțin egală cu rambursarea care, altfel, ar fi datorată.

În viitor, turiștii vor avea, de asemenea, dreptul la mai multe informații despre pachetele lor de călătorie. Acestea includ detalii despre metodele de plată disponibile, cerințele relevante pentru pașaport și viză, taxele de anulare și informații privind accesibilitatea pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Comisia Europeană a făcut propuneri de modificare a normelor la sfârșitul anului 2023.

Acordul provizoriu la care s-a ajuns marți trebuie acum aprobat oficial atât de Parlamentul European, cât și de guvernele din statele membre UE la începutul anului 2026, înainte de a intra în vigoare.

Statele membre vor avea apoi la dispoziție 28 de luni pentru a-și adapta legislația la noile măsuri și încă șase luni pentru a începe aplicarea noilor prevederi, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere