REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
10.9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Acţionarii Nuclearelectrica, convocaţi să aprobe majorarea capitalului

Acţionarii Nuclearelectrica, convocaţi să aprobe majorarea capitalului

Replica API 8 septembrie 2014 | 00:00 195

Pe 6 octombrie

Pe 6 octombrie

Acţionarii Nuclearelectrica (simbol SNN) au fost convocaţi, pe 6 octombrie, să aprobe majorarea capitalului cu 241,5 milioane lei, prin emiterea a unui numar de 24.149.991 acţiuni noi, potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti, citat de bursa.ro. Astfel, capitalul social al SNN ar ajunge de la 2,818 miliarde lei, la 3,059 miliarde lei. Din total, 1,89 milioane lei sunt reprezentate de aportul unui teren de către statul român, 194,38 milioane de lei reprezintă aportul în numerar al statului, prin Ministerul Economiei, respectiv valoarea alocaţiilor bugetare aferente perioadei 2006-2009, pentru realizarea Unităţii 2, de la CNE Cernavodă, restul de acţiuni fiind oferite celorlalţi acţionari. Acţionarii mai au pe ordinea de zi aprobarea prezentării de către Consiliul de Administraţiea unor informări trimestriale privind achiziţia de bunuri, servicii şi lucrări a căror valoare este mai mare decât 500.000 euro/achiziţie (pentru bunuri şi lucrări), şi respectiv de 100.000 euro/achiziţie (pentru servicii). Potrivit convocatorului adunării acţionarilor, în rapoartele administratorilor "vor fi incluse informaţii referitoare la temeiul legal în baza căruia s-a desfăşurat achiziţia, procedura de achiziţie desfăşurată, obiectul contractului de achiziţie, valoarea şi durata acestuia". Dacă acţionarii vor acorda vot pozitiv, administratorii vor mai trebui elaborareze un raport anual privind situaţia sponsorizărilor acordate de societate. Tot pe 6 octombrie, este convocată şi Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor. Pe ordinea de zi a acesteia se află revocarea lui Ionel Bucur din funcţia de administrator al SNN şi aprobarea demarării procedurii de selecţie a unui administrator pentru postul rămas vacant. Nuclearelectrica a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 60,425 milioane lei, cu 69% mai mic decât cel consemnat în perioada similară a anului trecut (196,122 milioane lei), impozitul pe construcţii speciale fiind una dintre cauze, potrivit unui comunicat al companiei. Veniturile din vânzarea energiei electrice au fost de 783,1 milioane lei (cu 11% mai mici decât în S1 2013), iar cantitatea de energie electrică vândută a fost de 5,2 TWh (o diminuare de 1,8% faţă de primul semestru al anului trecut). Nuclearelectrica a fost listată pe BVB anul trecut, când statul a vândut 10% din acţiuni prin oferta publică iniţială, la un preţ de 11,2 lei/acţiune. De la listare, titlurile SNN au avut o scădere constantă. În prezent, titlurile SNN sunt tranzacţionate sub preţul din IPO, deschizând şedinţa de ieri la o valoare unitară de 7,85 lei, informează bursa.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212