Acțiune a POLIŢIŞTILOR pentru siguranța rutieră
Acțiune a POLIŢIŞTILOR pentru siguranța rutieră
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 25 septembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene al Serviciului Rutier Constanța au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere privind viteza de deplasare, pe DN 39 și DN 22.
În urma acțiunilor din teren, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 12.000 de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 9 permise de conducere, toate pentru încălcarea limitei legale de viteză.
Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri constănțeni acționează în mod constant, activitățile întreprinse vizând prevenirea acestor evenimente prin prezența în trafic și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele de circulație, în mod special, a celor care circula cu viteze peste limita legală sau sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
A.V.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News