ACȚIUNE ca-n FILME: Au FURAT un GOLF și au BĂTUT proprietarul!
ACȚIUNE ca-n FILME: Au FURAT un GOLF și au BĂTUT proprietarul!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTrei indivizi, cunoscuți cu îndeletnicirile lor mai puțin ortodoxe, toți din Siminoc, și-au pus în gând să fure o mașină. Au văzut un Volkswagen Golf și chiar l-au agresat pe proprietar pentru a-și asigura scăparea. Mașina a fost găsită imediat, iar cei trei se aflau pe un moped, lângă. Toți au fost arestați preventiv. Este vorba despre Ruşcă Ştefan, Nichituş George Ilie și Nichituş Dumitru.
sursa foto: antena3.ro
Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au reținut, în cursul zilei de duminică, 1 august, pentru 24 de ore, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei de sustragere a unui autovehicul, un Volkswagen Golf. Astfel, la aceeași dată, în jurul orei 4.50, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la sustragerea autoturismului său, care se afla parcat în fața locuinței din localitatea Potârnichea, moment în care unul dintre presupușii autori l-ar fi amenințat cu acte de violență pentru a-și asigura scăparea.
La scurt timp, polițiștii au găsit vehiculul staționat pe o stradă din localitatea Potârnichea, iar la un moment dat au observat un moped, pe care se aflau trei persoane, al cărui conducător a încercat să fugă de echipajul de poliție, virând pe un drum agricol, moment în care acesta s-a dezechilibrat și a căzut la sol.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând prelevarea de mostre biologice. În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.
Luni au fost prezentați instanței de judecată, care a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă. Cei trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cei trei sunt din Siminoc și sunt cunoscuți că s-ar ocupa cu furturile. Aceștia nu se cunoșteau cu victima.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.7° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)
