REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.2° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Acţiune de amploare a poliţiştilor şi inspectorilor DSVSA: au confiscat carne de miel şi peşte

Acţiune de amploare a poliţiştilor şi inspectorilor DSVSA: au confiscat carne de miel şi peşte

Replica API 12 aprilie 2014 | 00:00 158

Constanţa se pregăteşte de sărbătorile pascale, motiv pentru care oamenii legii au intrat în priză încă din dimineaţa de 11 aprilie. Pe lângă controalele din trafic, poliţiştii, dar şi inspectorii DSVSA au luat la control pieţele, pentru verificarea produselor de sezon. După cum era de aşteptat, neregulile nu au întârziat să apară, fiind vorba de carne de miel şi peşte.

În dimineaţa de vineri, 11 aprilie, peste 200 de poliţişti constănţeni au desfăşurat activităţi de verificare a transportului de mărfuri, a modului de comercializare al produselor de sezon în zonele urbane şi rurale, a depistării autovehiculelor furate şi a persoanelor urmărite la nivel naţional şi internaţional. Astfel, au fost organizate 28 de filtre pe toate drumurile naţionale şi în zonele obligatorii de trecere, iar 34 de echipe de control au desfăşurat activităţi de verificare a comerţului din pieţele urbane. Acţiunea a vizat creşterea gradului de siguranţă a constănţenilor, verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi comerciale nelegale cu produse specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Floriilor şi celor Pascale, descoperirea şi investigarea cazurilor de evaziune fiscală, prevenirea şi combaterea comerţului cu produse din carne. În pieţe, alături de poliţişti sunt angrenaţi şi specialişti ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Constanţa. Astfel, ca rezultate preliminarii ale acţiunii, între 6 şi 9 dimineaţa, poliţiştii din municipiul Constanţa au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990, în valoare de peste 3.500 lei, fiind indisponibilizată carne de miel şi miei în valoare de peste 8000 lei, confiscată în valoare de peste 2000 lei şi de carne de peşte de 200 lei, fiind constatate 2 infracţiuni de evaziune fiscală. Acţiunile vor continua în zilele următoare, pentru crearea unui climat de siguranţă şi ordine pulică în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272