Acțiune de amploare în centrul Constanței: o familie numeroasă a fost evacuată dintr-un imobil de pe strada Mercur
Acțiune de amploare în centrul Constanței: o familie numeroasă a fost evacuată dintr-un imobil de pe strada Mercur
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO familie din Constanța a rămas fără acoperiș deasupra capului, în prag de iarnă. Aceasta a rămas fără casă, după ce un executor judecătoresc i-a evacuat marți, 19 noiembrie.
Constănțenii au rămas fără imobilul situat pe strada Mercur, după ce proprietarul clădirii a demarat procedurile de scoatere membrilor familiei din imobil. În urmă cu un an, potrivit unor surse, la această adresă locuiau 24 de persoane, printre care 12 copii. La fața locului, au ajuns și polițiștii locali, trimiși de Primăria Constanța, dar și jandarmi și polițiști din cadrul IPJ Constanța. De asemena, reprezentanții Direcției Generale și Asistență Socială și Protecția Copilului s-au deplasat la locul cu pricina. Potrivit unor surse, familia respectivă ar avea dosar depus pentru o locuință în cartierul Henri Coandă așa că, cel mai probabil, va fi dusă aici.
Cazul va fi monitorizat de căre reprezentanții Direcției Generale și Asistență Socială și Protecția Copilului.
Din primele date, se pare că proprietarul clădirii se chinuie de 10 ani să scoată familia care-și găsise adăpost din imobil.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News