Acţiune în forţă la Peştera: Sâmbătă se încheie campania "Plantăm fapte bune"
Acţiune în forţă la Peştera: Sâmbătă se încheie campania "Plantăm fapte bune"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVoluntariat
Voluntariat
"Plantăm fapte bune în România" încheie sezonul acţiunilor de primăvară ale acestui an, sâmbătă, 12 aprilie, în comuna Peştera din judeţul Constanţa. După acţiunea din 29 martie, 107 voluntari sunt aşteptaţi sâmbătă pentru a planta perdeaua forestieră a localităţii Peştera. Aceasta va avea rolul de a proteja autostrada şi drumurile naţionale împotriva căderilor abundente de zăpadă. Voluntarii prezenţi sunt membri ai Asociaţiei PATHOS din Bucureşti, ai Jandarmeriei din Medgidia, precum şi persoane fizice indepedente, care au dorit să ia parte la acţiune. "Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Peştera, pentru sprijinul acordat în cele două intervenţii pe care "Plantăm fapte bune în România" le-a programat în această localitate, în primăvara acestui an. În ciuda condiţiilor meteo capricioase, acţiunile din această primăvară au fost un succes pentru noi. Ne bucurăm ca am continuat ceea ce ne-am propus şi sperăm că voluntarii vor fi la fel de receptivi la mesajul pe care îl transmitem", a declarat Liana Buzea, fondatorul Plantăm fapte bune în România". Cei care doresc să se alăture acţiunilor "Plantăm fapte bune în România" din 2014, o pot face în calitate de voluntari.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News