Acțiunea Conservatoare este partidul lui Claudiu Târziu care dorește să coaguleze forțele suveraniste! Video
Acțiunea Conservatoare este partidul lui Claudiu Târziu care dorește să coaguleze forțele suveraniste! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEuroparlamentarul Claudiu Târziu, declara pentru Replica de Constanța în interviul de miercuri despre construcția politică pe care o pregătește și prin care încearcă să coaguleze toate forțele suveraniste. Miercuri seara a anunțat și numele noului partid care își va deschide ușile pentru cei cu convingeri conservatoare la sfârșitul lunii iunie. Acțiunea Conservatoare este partidul care a fost înregistrat la Tribunal și care va activa pe scena politică. Noua formațiune nu este un simplu vehicul electoral, ci o mișcare născută dintr-o „viziune generoasă și o hotărâre de neclintit”.
Noua construcție suvernanistă iese la suprafață
Demisionar din AUR în urmă cu mai puțin de o lună, europarlamentarul AUR lansează pe scena politică o nouă structură menită să coaguleze în jurul ei toate forțele suveraniste. Într-un interviu acordat cotidianului Replica de Constanța miercuri 21 mai, Claudiu Târziu a declarat că a preîntâmpinat degringolada din opoziție, din rândul forțelor suveraniste, și a relansat propunerea constituirii unui pol suveranist, conservator care să cuprindă și partide parlamentare și neparlamentare, și organizații civice, și organizații sindicale, și organizații patronale care se orientează după doctrina conservatoare, și care au un sentiment național.
„Pe mine mă interesează să pun fundamentele unui proiect care să ajungă la guvernare cât mai repede posibil. Asta înseamnă fie printr-o cooptare a acestei părți suveraniste a Parlamentului la guvernare, fie prin accesul în Parlament, puțin probabil, prin alegeri anticipate, fie la următoarele alegeri parlamentare. Trebuie să fim pregătiți pentru asta, să avem un plan, să avem obiective, termene, să învățăm să lucrăm împreună. Noul partid va fi motorul acestei mișcări și sper din toată inima să reușească în ceea ce își propune”, declara Claudiu Târziu.
Acțiunea Conservatoare își deschide ușile la sfârșit de iunie
Spre seară, într-o postare pe pagina de socializare Claudiu Târziu anunța și numele noului partid: Acțiunea Conservatoare.
„Este un pas firesc într-o misiune pe care mi-am asumat-o cu peste două decenii în urmă și pe care nu am abandonat-o nici o clipă. Voi sluji națiunea română, tradiția și reperele ei identitare, până în ziua în care o nouă generație de patrioți va prelua și va duce mai departe cu aceeași dăruire responsabilitatea pentru viitorul acestei țări”, a declarat Târziu într-un mesaj adresat susținătorilor săi.
Noul proiect politic își propune să reunească forțele conservatoare din România în jurul unor valori clare: credința în Dumnezeu, familia, libertatea și suveranitatea națională. „Nu vom putea realiza nimic serios și durabil dacă nu punem capăt războiului româno-român. Întreaga națiune trebuie să se reconcilieze”, a afirmat Târziu, lansând o provocare publicului: „Numiți cinci valori naționale, unanim recunoscute, și trei obiective de țară care să treacă oricând deasupra oricărui interes politic sau economic”.
Liderul Acțiunii Conservatoare a insistat că noul partid „nu este un partid împotriva cuiva, ci o mișcare pentru națiunea română. Nu urmărim să distrugem, ci să adunăm, să unim, să reclădim”.
O construcție de la zero, cu oameni de caracter
Târziu afirmă că proiectul Acțiunii Conservatoare nu este alimentat financiar sau ideologic de „nume grele” din politică. „Dacă vom primi în rândurile noastre personalități cu notorietate, veți afla oficial de la noi”, a spus el.
Selecția resursei umane va fi bazată pe merit, nu pe aranjamente politice: „Vom atrage specialiști, oameni de caracter și personalități respectate în comunitățile lor. Criteriul principal? Competența. Nu vom fi niciodată refugiul preferat al migranților politici și nici destinația temporară a liderilor de profesie în căutarea de vehicule electorale”.
În același timp, Claudiu Târziu lasă loc pentru colaborare cu persoane dezamăgite de alte partide: „Nu vom lăsa pe din afară oameni de calitate care nutresc valori conservatoare și care au fost înșelați în așteptările lor curate”.
Orizontul 2050 și deviza „România puternică”
Noul partid își propune să intre în competiție la alegerile locale și parlamentare cu un program pe termen lung, intitulat Orizontul 2050. Sub deviza „România puternică”, Acțiunea Conservatoare propune măsuri pentru „reconcilierea națională, dezvoltarea economică și întărirea capacității statului de a-și proteja cetățenii”.
Târziu punctează că „România trebuie să fie o țară în care statul își apără poporul, acasă și oriunde în lume” și că diplomația românească ar trebui să se bazeze pe „principiul simetriei și subordonată doar interesului național”.
„Niciun tratat, nicio alianță, oricât de importantă, nu trebuie să afecteze drepturile și libertățile românilor sau să saboteze proiectul de dezvoltare a României”, avertizează europarlamentarul.
Trei direcții fundamentale
Claudiu Târziu sintetizează în trei direcții fundamentale misiunea noii formațiuni: libertate – pentru fiecare român și pentru națiunea întreagă; ordine – prin lege, merit și demnitate; prosperitate – pentru toți românii, nu doar pentru privilegiați
„Visez la o Românie în care vom munci cu toții pe brânci pentru un singur ideal: să lăsăm în urmă o țară mai puternică și mai respectată decât cea pe care am primit-o”, conchide Târziu, îndemnând simpatizanții să i se alăture: „Fiți parte din acest nou început. Cu Dumnezeu înainte!”, a încheiat Claudiu Târziu.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 















