REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Acțiuni de prevenire ale polițiștilor în trafic și în școli

Acțiuni de prevenire ale polițiștilor în trafic și în școli

Ana Maria LIPAN 19 octombrie 2023 | 00:00 917

În perioada 16 - 17 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități de prevenire a delincvenței juvenile și a violenței în școli, în rândul elevilor de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu Constanța și Școala Gimnazială Siminoc. 

Actiuni de prevenire ale politistilor in trafic si in scoli

La data de 17 octombrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au acționat pentru prevenirea consumului de droguri și a faptelor săvârșite cu violență, în rândul tinerilor din orașul Năvodari. Totodată, conducătorilor auto le-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora șoferul, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei. De asemenea, polițiștii au acționat pentru prevenirea delincvenței juvenile, în rândul elevilor de la Școala Gimnazială nr. 2 A.V. Rădulescu Murfatlar și Școala Gimnazială nr. 1 Siminoc. 

La data de 17 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au desfășurat acțiuni de prevenire la Școala Gimnazială nr. 1 și Grădinița Grădina. Temele abordate în cadrul discuțiilor au fost violența în școli, violența domestică, legislația rutieră și apelurile false sau abuzive la numărul de urgență 112. 
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere