Activitate de informare a poliţiştilor în faţa a 1.000 de persoane
Activitate de informare a poliţiştilor în faţa a 1.000 de persoane
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConstanţa:
Constanţa:
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Constanţa au fost alături de copiii, părinţii şi cadrele didactice, în cadrul proiectul educaţional „Carava isteţilor – ştiu, mă informez, deci sunt cel mai bun!”, sâmbătă, 13 mai, oferindu-le acestora sfaturi şi recomandări preventive referitoare la prevenirea delincvenţei juvenile, a victimizării minorilor şi a violenţei în şcoli. Activitatea s-a derulat într-un centru comercial din municipiul Constanţa, la aceasta fiind prezenţi aproape 1000 de elevi, părinţi şi cadre didactice.
Având în vedere faptul că siguranța copiilor reprezintă o prioritate a poliţiştilor constănţeni, oamenii legii au recomandat minorilor să fie precauți în mediul on-line; când sunt singuri acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute; să nu părăsească locuinţa fără acordul părinţilor; la şcoală, să nu reacţioneze violent dacă intră într-o dispută cu un alt elev; dacă în jurul şcolii se află persoane cu un comportament antisocial, să sesize imediat unul dintre profesori sau poliţia; în drumul spre şcoală să evite să vorbească cu necunoscuți; în deplasarea lor către şi de la şcoală să aleagă cea mai sigură cale, să evite zonele izolate sau locurile puţin circulate; să nu se joace cu telefonul mobil pe stradă; să circule pe trotuare și să traverseze prin locurile amenajate, după o temeinică asigurare.
Acțiunea s-a derulat în mod proactiv, polițiștii interacționând educativ cu copiii prin jocuri și concursuri, fiind acordate premii câștigătorilor competițiilor de către organizatori.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News