REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
20.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Activitatea care ar putea stopa deteriorarea memoriei provocată de înaintarea în vârstă

Activitatea care ar putea stopa deteriorarea memoriei provocată de înaintarea în vârstă

Replica API 18 martie 2022 | 00:00 471

Femeile cu vârste înaintate care obișnuiesc să practice yoga ar putea prezenta o "grosime" mai mare în anumite zone ale creierului cu rol în memorare și atenție, sugerează un studiu restrâns realizat recent în Brazilia, citat de UPI și digi24.ro.

Oamenii de știință au descoperit că în comparație cu alte femei sănătoase și active de vârsta lor, practicantele yoga incluse în cercetare aveau o grosime mai mare a cortexului cerebral prefrontal. Acest lucru ar putea fi de bun augur, după cum au subliniat cercetătorii, deoarece degenerarea cognitivă cauzată de înaintarea în vârstă este asociată cu un volum mai mic al ariilor corticale din creier asociate cu sarcinile ce necesită atenție și slăbirea memoriei.

Însă, nu este clar ce concluzii pot fi trase în urma descoperirilor acestui studiu — bazate pe scanări ale creierelor a mai puțin de 50 de femei, analize realizate doar o singură dată — rezultatele nereușind să dovedească faptul că yoga a fost răspunzătoare de modificarea structurii cerebrale a vreunei persoane, după cum a recunoscut Elisa Kozasa, cercetător principal la Hospital Israelita Albert Einstein din Sao Paulo, Brazilia. Diferențele din creierele participantelor la studiu ar fi putut exista înainte ca ele să înceapă practicarea yoga, a explicat Kozasa, care a participat la lucrare.

Totuși, concluziile acestei cercetări vin în completarea unui număr mai mare de dovezi potrivit cărora yoga ar influența funcțiile creierului, a arătat doctor Helen Lavretsky, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universității Los Angeles din California, Statele Unite, care nu a fost implicată în studiu. "Aceasta contribuie la dovada că practica yoga are efecte neuroplastice asupra creierului, ce se pot traduce în alte beneficii asupra sănătății — precum îmbunătățirea stării de spirit și a cogniției", a adăugat ea.

Neuroplasticitatea se referă la capacitatea creierului de a se îmbunătăți și de a forma noi conexiuni între neuroni pe parcursul vieții.

În cadrul unui studiu-pilot realizat recent de Lavretsky, au fost identificate unele dovezi potrivit cărora yoga aduce beneficii funcțiilor cerebrale ale persoanelor în vârstă. Echipa sa a testat efectele claselor săptămânale de yoga asupra a 25 de adulți care prezentau probleme incipiente de memorie. Participanții au fost împărțiți aleatoriu în două grupuri — unul a participat la 12 săptămâni de yoga, iar celălalt a realizat "jocuri de inteligență" timp de 12 săptămâni. În final, toți subiecții au înregistrat rezultate mai bune la testele standard de memorie, însă în cazul persoanelor care au practicat yoga s-au observat schimbări semnificativ mai bune.

Potrivit lui Lavretsky, beneficiile pe care yoga le aduce, în timp, creierului s-ar putea datora efectului acestei practici de înlăturare a stresului de zi cu zi.

Kozasa a subliniat că yoga implică o "componentă cognitivă", practicanții săi perfecționându-și capacitatea de concentrare în timp ce mențin anumite posturi, fac exerciții de respirație și meditează. Împreună cu echipa sa, cercetătoarea a dorit să afle dacă subiecții care practică yoga cu consecvență prezintă o diferență în ceea ce privește structura cerebrală. Prin urmare, au fost scanate creierele a 42 de femei cu vârsta de cel puțin 60 de ani și cu nivel educațional ridicat, jumătate dintre ele practicând yoga în ultimii aproximativ 15 ani. Celelalte persoane erau sănătoase și active, însă nu practicau yoga.

"Grupul (practicant de — n.r.) yoga a prezentat o grosime mai mare a cortexului din regiunile creierului implicate în funcții de execuție, precum atenția", a spus Kozasa.

Explicațiile pentru acest lucru ar putea consta în diferențele dintre cele două grupuri, după cum a atras atenția Lavretsky, precum alegerile de viață, obiceiurile de somn sau nivelurile de stres resimțite. Kozasa s-a arătat de acord cu această afirmație adăugând că este necesară realizarea unui studiu similar, mai elaborat, efectuat pe termen lung.

Concluziile lucrării au fost publicate în jurnalul "Frontiers in Aging Neuroscience".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212