REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Activități de informare publică privind legea „Anastasia”  

Activități de informare publică privind legea „Anastasia”  

Victor ROTARU 13 septembrie 2023 | 16:43 1409

La data de 13 septembrie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, împreună cu specialiști ai Agenției Naționale Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, au desfășurat activități de informare cu privire la Legea 213/2023.

Activitati de informare publica privind legea „Anastasia”  

Acțiunea s-a derulat pe D.J. 226 și D.N. 2A și a avut ca scop informarea participanților la trafic cu privire la prevederile Legii 213/2023, care a intrat în vigoare la data de 13 iulie a.c. și a modificat Codul Penal.

Astfel, potrivit noilor prevederi legale, conducătorul auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.  
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai trebuia adaugat un 0 dupa 5 in completarea la art.335,336
0
0