Activități de prevenire ale polițiștilor, în cadrul Campaniei „Sărbători în siguranță“, la Constanța
Activități de prevenire ale polițiștilor, în cadrul Campaniei „Sărbători în siguranță“, la Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn cadrul Campaniei „Sărbători în siguranță”, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității continuă activitățile de prevenire în rândul cetățenilor. Astfel, polițiștii aduc din nou în atenție măsurile minime pe care le pot lua constănțenii pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de furt sau înșelăciune ori ale utilizării ilegale de obiecte pirotehnice.
Pentru că în perioada Sărbătorilor de Iarnă se pot crea aglomerări de persoane sau proprietarii care își petrec minivacanța departe de casă pot lăsa locuințele nesupravegheate, polițiștii acționează pentru prevenirea furturilor din genți, buzunare sau din locuințe.
Măsurile pe care le pot lua constănțenii pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor
Astfel, pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, vă recomandăm să vă instalați sisteme de securitate și să le activați în cazul în care plecați de la domiciliu, încuiați ușile și închideți ferestrele și evitați să postați pe rețelele de socializare faptul că nu sunteți acasă în această perioadă.
- Fiți precauți cu persoanele pe care le primiți în casă, deoarece infractorii pot pătrunde în locuințe sub diverse pretexte, cu consimțământul vostru, și pot sustrage bani sau alte bunuri de valoare într-o clipă de neatenție.
- De asemenea, vă recomandăm să păstrați banii, portofelul, documentele în locuri sigure, cum ar fi buzunarele interioare, să țineți geanta în față, cu fermoarul închis și să nu lăsați bagajele nesupravegheate.
- Parcați autoturismul într-o zonă iluminată și nu lăsați obiectele de valoare la vedere.
- În ceea ce privește cumpărăturile online, achiziționați bunuri doar de pe site-uri cunoscute și evitați ofertele care par prea bune pentru a fi adevărate.
- Vă recomandăm, totodată, să respectați dispozițiile legii privind articolele pirotehnice, a căror utilizare nelegală atrage răspunderea contravențională sau penală.
- Nu în ultimul rând, prin folosirea obiectelor pirotehnice interzise puteți fi răniți, iar un moment care s-a dorit a fi de distracție se poate transforma într-o tragedie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 














