Actorul britanic Terence Stamp, celebru pentru rolul Generalului Zod din „Superman”, a murit la 87 de ani
Actorul britanic Terence Stamp, celebru pentru rolul Generalului Zod din „Superman”, a murit la 87 de ani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTerence Stamp, actorul englez nominalizat la Oscar, cunoscut pentru rolul Generalului Zod în filmele originale Superman, a murit la vârsta de 87 de ani. De-a lungul unei cariere de șase decenii, el a jucat în producții celebre precum The Adventures of Priscilla, Queen of the Desert, Far From the Madding Crowd și Valkyrie, relatează The Guardian.
Actorul britanic a murit duminică dimineață, a anunțat familia sa într-o declarație transmisă agenției de presă Reuters. „Lasă în urmă o operă extraordinară, atât ca actor, cât și ca scriitor, care va continua să emoționeze oamenii mulți ani de acum înainte”, a transmis familia. Născut în Stepney, estul Londrei, într-o familie din clasa muncitoare, pe 22 iulie 1938, Stamp a urmat liceul, iar apoi a început o carieră în publicitate.
După ce a obținut o bursă pentru școala de teatru, a devenit celebru în anii ’60, debutând în rolul principal din Billy Budd, un film din 1962 despre un tânăr marinar naiv din secolul al XVIII-lea. Interpretarea i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar și un Glob de Aur pentru cel mai bun debutant.
Terence Stamp și-a consolidat reputația de actor de roluri negative, remarcându-se în Superman și Superman II în rolul Generalului Zod, dar și ca răpitorul Freddie Clegg în The Collector sau sergentul Troy în Far From the Madding Crowd.
În anii săi de glorie din anii ’60, Stamp era cunoscut pentru frumusețea sa, pentru simțul modei și pentru relațiile sale cu femei celebre, printre care actrița Julie Christie, alături de care a jucat ulterior în Far From the Madding Crowd, și supermodelul Jean Shrimpton.
Relația cu Christie a durat doar un an, dar a fost imortalizată de trupa Kinks în piesa Waterloo Sunset, cu versul „Terry meets Julie”, considerat o referire la cei doi. Stamp a fost luat în considerare pentru a-l înlocui pe Sean Connery în rolul lui James Bond, după ce acesta a renunțat la franciză, însă a spus că ideile sale radicale despre modul în care ar fi interpretat personajul l-au speriat pe producătorul Harry Saltzman. „Cred că ideile mele despre asta l-au speriat pe Harry. Nu am mai primit niciun al doilea telefon de la el”, a spus actorul, potrivit digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













