REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
16° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Actorul Jason Momoa, prea sărac pentru a ''zbura spre casă'' în timpul filmărilor la Game of Thrones

Actorul Jason Momoa, prea sărac pentru a ''zbura spre casă'' în timpul filmărilor la Game of Thrones

Replica API 29 mai 2019 | 00:00 528

Jason Momoa

Actorul Jason Momoa a distribuit pe Instagram o fotografie realizată în timpul filmărilor la primul sezon din seria ''Game Of Thrones'' (GOT) şi le-a povestit fanilor săi că la acea vreme era ''prea falit ca să zboare spre casă'', relatează marţi Press Association.

Vedeta din ''Aquaman'' este în prezent un actor celebru de la Hollywood, însă în 2011, când interpreta personajul Khal Drogo în seria epico-fantastică produsă de HBO, era mai puţin cunoscut.

Momoa, în vârstă de 39 de ani, a publicat pe Instagram o fotografie în care apare stând culcat în partea din spate a unei camionete în timpul unei pauze de filmări la GOT, în Irlanda de Nord.

El a povestit că atât el cât şi prietenul său cel mai bun, Brian Andrew Mendoza, nu îşi permiteau să zboare înapoi în Statele Unite aşa că au închiriat o camionetă şi au condus prin Irlanda.

''În timp ce filmam GOT am avut o scurtă pauză. Eram prea faliţi pentru a zbura acasă, aşa că am închiriat o camionetă în Belfast şi am condus în jurul frumoasei şi uimitoarei Irlande în căutarea celei mai bune halbe de Guinness. S-a dovedit că e perfectă oriunde'', a scris Momoa.

''Atât de multe povestiri şi oameni minunaţi. Preţuiesc acele vremuri. Au fost momentele cele mai simple, pe care mi le amintesc cel mai bine. Încă mi-e dor de familia mea. A fost un drum lung şi simt că mă aflu abia la început'', a completat vedeta.

Jason Momoa, născut în Hawaii şi căsătorit cu actriţa Lisa Bonet, a jucat în primul sezon din GOT.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468