REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Actorul Jeremy Bulloch, interpretul personajului Boba Fett din franciza „Star Wars“, a murit la 75 de ani

Actorul Jeremy Bulloch, interpretul personajului Boba Fett din franciza „Star Wars“, a murit la 75 de ani

Replica API 21 decembrie 2020 | 00:00 951

Actorul britanic Jeremy Bulloch, interpretul celebrului vânător de recompense Boba Fett din franciza cinematografică "Star Wars", a murit la vârsta de 75 de ani, informează AFP, citată de Agerpres.

Jeremy Bulloch

Artistul a decedat într-un spital din Tooting, la sud de Londra, "din cauza unor complicaţii medicale care i-au agravat starea de sănătate, mai ales după mai mulţi ani de luptă cu maladia Parkinson", potrivit unui mesaj publicat pe site-ul său.

"Jeremy a avut o viaţă lungă şi fericită în calitate de actor şi era cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmele 'Summer Holiday', 'Star Wars' şi 'James Bond'", precizează acelaşi mesaj online.

Jeremy Bulloch, născut în Market Harborough, în comitatul Leicestershire, a apărut în mai multe producţii de televiziune din anii 1970 şi 1980, inclusiv în celebrele seriale "Doctor Who" şi "Robin of Sherwood", şi a interpretat apoi roluri secundare în trei filme ale francizei "James Bond".

A devenit cunoscut mai ales cu rolul Boba Fett, un personaj preferat al fanilor francizei "Star Wars", pe care l-a jucat în filmele "Imperiul contraatacă" şi "Întoarcerea lui Jedi".

Mai mulţi colegi din distribuţia filmelor "Star Wars" i-au adus un ultim omagiu prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.

"Jeremy Bulloch era chintesenţa gentlemanului englez", a declarat Mark Hamill, interpretul personajului Luke Skywalker, într-un mesaj pe Twitter.

Billy Dee Williams, care a interpretat personajul Lando Calrissian, a publicat următorul mesaj pe aceeaşi platformă de microblogging: "Astăzi, l-am pierdut pe cel mai bun vânător de recompense din galaxie... Odihneşte-te în pace, Jeremy Bulloch".

Deşi Boba Fett era un personaj relativ minor din aceste filme, el a devenit totuşi un mare favorit al fanilor şi este interpretat în prezent de actorul neozeelandez Temuera Morrison în popularul serial TV "The Mandalorian", a cărui acţiune este plasată în universul francizei "Star Wars".

În 2018, Jeremy Bulloch le-a mulţumit admiratorilor lui din lumea întreagă, înainte de a-şi anunţa retragerea din activitate.

Artistul britanic şi soţia lui, Maureen, au avut împreună trei fii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212