REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.2° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Actorul Tony Sirico, cunoscut din 'Sopranos', a murit la 79 de ani

Actorul Tony Sirico, cunoscut din 'Sopranos', a murit la 79 de ani

Replica API 12 iulie 2022 | 00:00 595

Actorul american Tony Sirico, cunoscut pentru rolul lui Paulie ''Walnuts'' Gualtieri din seria ''The Sopranos'', a murit la vârsta de 79 de ani, au anunţa familia sa şi un vechi coleg de pe platourile de filmare, transmite AFP.

Foto: (c) Andrew Burton / REUTERS

Sirico a interpretat roluri minore de gangster în producţii de televiziune dar şi pe marile ecrane timp de câteva decenii, până a fost selectat, pe când trecuse de 50 de ani, pentru rolul excentricului şi uneori brutalului Paulie, devenind unul dintre personajele memorabile ale seriei "The Sopranos", citează Agerpres.

"Cu profundă tristeţe dar şi cu mândrie incredibilă, dragoste şi numeroase amintiri frumoase, familia lui Gennaro Anthony 'Tony' Sirico doreşte să vă informeze de decesul său care s-a produs în dimineaţa de 8 iulie 2022", conform unui anunţ postat pe Facebook de familia actorului.

"Cu durere vă transmit că dragul meu prieten, coleg şi partener de crime Tony Sirico a murit azi", a comunicat şi un alt actor al seriei, Michael Imperioli. "Tony era ca nimeni altul: atât de dur, de loial şi de mare cum nu am mai cunoscut pe nimeni. Am inima frântă", a mai scris Imperioli, interpretul rolului Christopher Moltisanti, pe contul său de Instagram.

Născut în celebrul cartier newyorkez Brooklyn în 1942, Sirico a fost de mai multe ori arestat în tinereţe şi a făcut cunoştinţă cu actoria din închisoare, unde a asistat la spectacolele unei trupe de foşti deţinuţi care au devenit actori.

A avut câteva roluri mici începând de la sfârşitul anilor '70 în serii de televiziune poliţiste precum "Kojak" şi "Miami Vice", continuând, în anii '90 cu filme cu mafioţi, printre care celebrul thriller "Goodfellas" sau comedia "Mickey Blue Eyes".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272