Acuzații grave! O copilă a fost diagnosticată cu tulburare de somn din cauza educatoarei de la Grădinița Bumblebees. Video
Acuzații grave! O copilă a fost diagnosticată cu tulburare de somn din cauza educatoarei de la Grădinița Bumblebees. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUna dintre marile dileme ale părinților este spre ce tip de învățământ să-și îndrume copiii. Indiferent că vorbim de creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu sau chiar facultate, opțiunile în sistemul public (de stat) și cele în sistemul privat vin fiecare cu avantaje, dar și dezavantaje. Și, cum lipsurile de la stat le cunoaștem cu toții, ne așteptăm ca la privat situația să stea cu totul altfel. Mai ales când se plătesc o căruță de bani. O femeie din Constanța a aflat pe pielea ei că și educația în sistem privat are dezavantajele ei....Aceasta reclamă comportamentul educatoarelor de la grădinița Bumblebees 2, din cartierul Compozitori, fiind nevoită să își retragă fata de aproape 3 ani. După o săptămână de la începerea grădiniței, femeia spune că minora nu vrea să mai meargă la grădiniță, pentru că a fost certată, ba chiar copilul se trezește noaptea plângând. A mers la medic, iar diagnosticul e crunt. Contactați de reporterii Replica, reprezentanții grădiniței au fost destul de pasivi și nu au negat spusele femeii.
Alina Novac, patroana grădiniței Bumblebees (stânga) și Fișa de consultație a reclamantului
Ai crede că la o grădiniță particular, unde plătești o grămadă de bani (2100 de lei pe lună) copilul tău va fi tratat cum trebuie. Se pare că la grădinița Bumblebees 2, din cartierul Compozitor, acest lucru nu prea se aplică, sau cel puțin așa susține un părinte. Potrivit declarațiilor mamei unei fetițe, în grădiniță este o mare bulibășeală, încă de la începerea anului școlar. Mai mult decât atât, copila de aproape 3 ani, a fost certată de personalul grădiniței, pentru că ar fi plâns după părinți. Minora nu vrea să mai meargă la grădiniță, ba chiar se trezește plângând în miezul nopții chiar a fost diagnosticată de doctor cu pavor nocturne.
”Sunt total dezamăgită de faptul că o astfel de „instituție” funcționează în ziua de azi, ca o grădiniță privată unde se plătește taxă, pentru ca al tău copil să fie certat, în perioada de acomodare „blândă”, și să spună acasă că nu vrea la grădiniță pentru că este certată și se țipă la ea. Totul a început cu înscrierea copilului în luna iunie (achitarea jumătate din taxă), înainte de începere (1 septembrie), fără a primi un contract (ni s-a spus că îl vom primi când vom începe). Am contactat conducerea, deoarece nu știam nicio informație (când se începe, cum trebuie dus copilul și alte detalii, fiind primul an în care fetița mergea la grădiniță), dacă există sau nu o festivitate (nu a existat nici pe 1 septembrie, nici pe 8, cum ni s-a zis că va fi, odată cu începerea anului școlar)”.
Copilul a venit acasă și ne-a zis că o ceartă doamnele
”Un haos maxim, nici nu se mai știa în ce grupă este. Am trecut cu vederea peste acest aspect. Ni s-a zis să aducem copilul la program. Când am ajuns la grădiniță, nu se știa în ce clasă ar trebui să fie, a durat câteva minute să se elucideze misterul. Am înțeles că la început copiii plâng, pentru că este o perioadă de acomodare. Însă copilul a venit acasă și ne-a zis că o ceartă doamnele în prima săptămână (de o singură doamnă îngrijitoare zicea că îi place, care într-adevăr și nouă ni s-a părut ok). Am zis să nu ne precipitam, am avut răbdare. Menționez că ziua plângea că nu vrea la grădiniță, noaptea se trezea plângând că nu vrea la grădiniță, țipete și urlete. (Fac paranteză aici și spun că fetița noastră este un copil foarte sociabil, deloc introvertit, aveam toată încrederea că se va adapta ușor într-un colectiv dedicat și implicat). Ieri, fiind a 8-a zi de grădiniță, discuția cu miss de la clasa ei ne-a lăsat total șocați despre cum poate comunica un cadru didactic cu un părinte (atitudinea a fost una total lipsită de sens). În situația în care educatoarea vorbește așa cu un părinte, nu vreau să îmi imaginez cum se discută în clasă cu copiii. (Sunt camere video, nu și audio, iar calitatea camerelor este una foarte slabă, abia se distinge chipul).” a transmis mama nemulțumită.
Copilul nu mai vrea deloc la grădiniță
”După ce am luat copilul ieri de la grădiniță, plângea că nu mai vrea deloc, deoarece doamna educatoare țipa la ea și o certa. Motivul: „că vreau la mami și la tati”. După ziua de ieri de la grădiniță, am mers la doctor să vedem și părerea unui medic despre trezirile nocturne și comportamentul copilului din ultima vreme. diagnostic: pavor nocturn cauzat de ceea ce trăiește în timpul zilei. Azi inițiez discuție cu conducerea grădiniței, transmit informația că o retragem și cer explicații pentru cele întâmplate. Atitudinea persoanei în cauză – ceva dezgustător, răspunsuri „la mișto” și ironice. Reacția unui mesaj cu „o zi frumoasă”: directorul/directoarea – „la revedere”. Recunosc că după înscriere am primit mesaje de la diverse mămici, povestindu-mi situațiile întâmpinate, asemănătoare cu cazul nostru, dar am zis să nu pun etichetă, că poate la noi va fi mai bine. Nu a fost. Am sperat și am riscat pe sănătatea și starea copilului.” a spus femeia.
Reprezentanții grădiniței zic că au demarat verificări interne
Am contactat și noi reprezentanții instituției. Ne-a răspuns un bărbat, care nu a binevoit să ne spună ce calitate are. Și nici nu a părut foarte afectat de nemulțumirile părintelui: ”Copilul era de șapte zile în grădiniță, la acomodare. A rămas la somn, a dormit. Era normal, ca orice copil aflat la început. În astfel de perioade, copiii trec prin momente dificile de adaptare și neliniște, se mai întâmplă. Părinții au considerat că situația este mai gravă și au decis să retragă copilul. Am făcut și noi o verificare internă pentru a afla dacă cineva ar fi certat copilul însă e prea devreme pentru un rezultat.”
Firma în baza căreia funcționează grădinița are doar... 2 angajați
Firma care se ocupă de grădiniță este The Little Bumblebees Srl și este administrată de Alina Novac. Pe anul 2024 firma a raportat o cifră de afaceri de 1.089.486 lei și un profit de 90.763 lei, cu un număr mediu de 2 angajați.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




