REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Adele rupe tăcerea cu privire la viaţa sa într-un interviu-confesiune pentru Vogue

Adele rupe tăcerea cu privire la viaţa sa într-un interviu-confesiune pentru Vogue

Replica API 11 octombrie 2021 | 00:00 628

Diva pop Adele a vorbit despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat când a împlinit vârsta de 30 de ani - o importantă sursă de inspiraţie pentru noul său album "30" - într-un interviu-confesiune acordat revistei Vogue, informează AFP, citată de Agerpres.

În interviu, cântăreaţa londoneză, stabilită la Los Angeles, rupe tăcerea după o perioadă de cinci ani pentru a se confesa pentru prima dată despre divorţ, psihoterapie şi pierderea spectaculoasă în greutate.

"La 30 de ani, viaţa mea s-a prăbuşit fără avertisment", îşi aminteşte Adele, azi în vârstă 33 de ani, în ediţia britanică a Vogue, pe a cărei copertă şi apare. "Simt că acest album este (despre) auto-distrugere, apoi (despre) auto-reflecţie şi (despre) un fel de auto-izbăvire", a mărturisit ea.

Artista vorbeşte despre despărţirea ei de Simon Konecki, un fost finanţator care a fondat o organizaţie caritabilă, de care s-a separat în aprilie 2019. "Nu eram nefericită, dar aş fi fost nefericită dacă nu m-aş fi gândit mai întâi la mine", explică ea.

Din încercarea de a răspunde numeroaselor întrebări ale fiului său Angelo, în vârstă de 9 ani, despre acest divorţ şi despre rănile pe care i le-a provocat s-a născut acest album foarte personal, a cărui dată de lansare nu este cunoscută încă.

"Fiul meu pune multe întrebări. Întrebări cu adevărat bune, întrebări cu adevărat inocente, pentru care nu am răspunsuri. Cum ar fi 'de ce nu puteţi trăi împreună?'", povesteşte ea.

Sursa foto: vogue.co.uk

"Am simţit că vreau să-i explic, cu acest album, când va fi mai mare, cine sunt şi de ce am ales în mod voluntar să-i dau peste cap toată viaţa în căutarea propriei mele fericiri", a mărturisit artista.

Predispusă la anxietate, Adele a găsit alinare în terapie şi în dependenţa de exerciţii fizice, ceea ce i-a permis să slăbească circa 45 de kilograme.

"Trebuie să mă pregătesc pentru a deveni din nou celebră, - ceea ce, după cum ştie toată lumea, nu-mi place să fiu", a adăugat ea.

Cântăreaţa a confirmat totodată că în prezent este într-o relaţie cu un agent sportiv american, Rich Paul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212