REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.4° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Administraţia Spitalelor cere modificarea OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare, deoarece are efecte negative

Administraţia Spitalelor cere modificarea OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare, deoarece are efecte negative

A.F. 7 noiembrie 2023 | 00:00 241

Conducerea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi managerii celor 19 unităţi administrate prin aceasta cer Executivului, premierului Marcel Ciolacu, miniştrilor Sănătăţii şi Finanţelor, Alexandru Rafila şi Marcel Boloş, modificarea OUG nr. 90/2023 privind reducerea cheltuielilor bugetare, deoarece are "impact profund negativ asupra pacienţilor şi spitalelor".

Administratia Spitalelor cere modificarea OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare, deoarece are efecte negative

Potrivit unui comunicat al ASSMB transmis luni, memoriul comun semnat de conducerea Administraţiei Spitalelor şi de managerii celor 19 spitale din Capitală solicită efectuarea demersurilor necesare, "în vederea iniţierii şi adoptării unui act normativ prin care să se modifice OUG nr. 90/2023, în sensul stabilirii unei derogări/exceptări de la aplicarea Art. I alin. (1) şi de la Art. II alin. (1), în ceea ce priveşte achiziţiile şi cheltuielile destinate unităţilor sanitare publice".

Reprezentanţii ASSMB semnalează că, deşi declarativ OUG nr. 90/2023 are drept scop stoparea unor "cheltuieli excesive, necontrolabile, precum şi restrângerea cheltuielilor publice", în realitate aceasta "produce o serie de probleme de ordin practic, cu impact deosebit de negativ" în ceea ce priveşte sistemul de sănătate.

Conform surselor citate, dreptul constituţional la protecţia sănătăţii este posibil să se realizeze doar dacă statul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea şi exercitarea sa, în condiţii optime. Astfel, prin adoptarea tuturor măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare stabilite prin OUG nr. 90/2023, fără a se face o derogare de la sistemul de sănătate, se aduce "o gravă atingere dreptului constituţional al omului la protecţia sănătăţii şi obligaţiei statului de garantare a sa".

"Măsurile de austeritate impuse prin OUG 90/2023 riscă să submineze fundamentul sistemului sanitar, punând în pericol sănătatea şi viaţa pacienţilor. Reprezintă, practic, un atentat la dreptul fundamental la sănătate, garantat de Constituţie. Sănătatea nu este un lux, ci o necesitate, un drept care nu trebuie sacrificat pe altarul austerităţii. Din grijă pentru oameni, apelăm la responsabilitatea şi umanitatea factorilor de decizie pentru a revizui această ordonanţă, asigurând astfel că toţi cetăţenii pot beneficia de servicii medicale de calitate, accesibile în permanenţă. Este un imperativ moral ca Guvernul să protejeze sănătatea publică şi să nu o pericliteze prin politici fiscale restrictive", a declarat Oana Sivache, director general al ASSMB, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468