Administratorul unui liceu, găsit spânzurat în magazia unităţii de învăţământ
Administratorul unui liceu, găsit spânzurat în magazia unităţii de învăţământ
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat de 60 de ani, administrator al unei unități de învățământ din comuna Bârca, județul Dolj, a fost găsit spânzurat în magazia școlii. Poliția a început o anchetă în acest caz, informează news.ro.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, poliţiştii Secţiei 13 Poliţie Rurală Segarcea au fost sesizaţi de un bărbat din comuna Bârca despre faptul că o persoană s-a spânzurat.
Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 60 de ani, din comuna Bârca.
„Din nefericire, acesta a fost găsit spânzurat de grinda de lemn aflată în magazia unei unităţi de învăţământ din comuna Bârca. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de ambulanţă care a constatat decesul. Trupul bărbatului a fost depus la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale şi stabilirii cauzei decesului. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând a fi propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a transmis sursa citată, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 













