Adolescentă ATACATĂ de un ROTTWEILER în VALU lui TRAIAN
Adolescentă ATACATĂ de un ROTTWEILER în VALU lui TRAIAN
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn echipaj SMURD a fost solicitat să intervină, miercuri, 30 septembrie, la orele serii, în localitatea Valu lui Traian, acolo unde o tânără în vârstă de 15 ani a fost atacată de un câine, rasa Rottweiler.
Aceasta prezenta răni la ambele membre superioare, dar și la unul inferior. A fost transportată la spital. Este vorba de câinele unui vecin, care ar fi scăpat din curte. Se pare că animalul a mai atacat oameni și în trecut.
În cauză, se efectuează cercetări.
UPDATE:
„Am fost solicitați să intervenim la o adolescentă de aproximativ 15 ani, care, în urma evaluării la fața locului, de către paramedicii SMURD, prezenta urme traumatice la nivelul membrelor superioare și inferioare ce s-ar fi putut produce prin mușcături de câine. Ulterior, victima a fost transportată, conștientă, cooperantă, la spital, de echipajul de prim ajutor din cadrul detașamentului Palas, pentru mai multe investigații medicale. Organele abilitate vor cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul“, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Ce spun oamenii legii:
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au fost sesizați, miercuri, 30 septembrie a.c., în jurul orei 20.35, de către lucrători ai Poliției Locale despre faptul că o tânără de 15 ani ar fi fost mușcată de un câine, în timp ce se deplasa pe strada Eliberării din Valu lui Traian.
Polițiștii au identificat proprietarul animalului în cauză, fiind vorba despre un bărbat, de 44 de ani. Totodată, aceștia au stabilit faptul că animalul face parte din categoria câinilor periculoși.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.
Din informațiile noastre, stăpânul patrupedului mai are încă 3 dosare penale.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News