REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Adrian Câciu anunță calcule complicate pentru anularea pensiilor speciale

Adrian Câciu anunță calcule complicate pentru anularea pensiilor speciale

Replica API 15 iulie 2022 | 00:00 1217

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, vineri, despre analiza pe care instituţia sa trebuie să o prezinte premierului privind pensiile speciale, că la momentul în care analizele, simulările şi soluţiile vor fi finalizate, le vor analiza în cadrul coaliţiei. Întrebat de termenul dat de premier, până săptămâna viitoare, pentru această analiză, ministrul Câciu nu a vrut să comenteze.

”La momentul în care analizele, simulările şi soluţiile vor fi finalizate, le vom analiza în cadrul coaliţiei, se lucrează dar nu le prezentăm public înainte de a fi analizate şi decise la nivel politic”, a spus ministrulul, despre o decizie privind pensiile speciale, scrie News.ro.

ntrebat despre termenul dat de premier, de două săptămâni, pentru finalizarea acestei analize, ministrul a răspuns: ”Dumneavoastră spuneţi că aveţi un termen. Această analiză va fi prezentaă coaliţiei în termenele propuse de premier. Calculul îl faceţi dumneavoastră”. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat joi, că este nevoie de o reformă şi este nevoie de impozitare a pensiilor speciale, dacă asta va fi decizia finală în coaliţie.

Despre pensiile militarilor, ministrul a precizat că militarii plătesc CAS, CASS, impozit şi beneficiază de această prevedere legală, media a şase luni din activitate. ”Nu vreau ca în spatele carierei unor militari care beneficiază de pensie militară, să se ascundă cei care într-adevăr au pensii speciale în România, a spus Bode, arătând că miniştrilor de Finanţe şi Muncă li s-a cerut o analiză privind veniturile mai mari decât cel al preşedintelui, însă nu au primit încă nimic, pentru a lua o decizie, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
gigele tata pai nu au cotizat ca asa a fost legea.Zero contributii,zero lei...pai o fi bine sa aduni cu zero.Ce e la nato sa fie si la noi...sau va convine putyn mai mult
0
0
extragere de radacina patrata din pensia facatura, de inmultit cu pi r la patrat din jmechereala ,supra doi din tragee de ...timp!
0
0
cum !e.ati dat din pix in 5 minute,asa sa le faceti de 10 lei,tot in 5 minute.Cit ai cotizat,atita iei,fara pensii speciale si alocatii la puturosi!
0
0
Pana gasiti voi o solutie, va trece mandatul lichelelor ! Trageti de timp ca sa nu anulati nimic ! Lasa ca muncesc prostii pentru desteptii cu pensii speciale ! Rusine sa va fie !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272