-0.6° Constanța Dum., 29 Ian. 2023
Anul XX Nr. 6258
-0.6° Constanța Duminică, 29 Ianuarie 2023 Anul XX Nr. 6258

Adrian Cristian Papari este noul rector al universităţii Andrei Şaguna

Replica API 1 martie 2012 | 00:00 1886

Din tată-n fiu, unic candidat:

Din tată-n fiu, unic candidat:

La Universitatea "Andrei Şaguna" s-au desfăşurat alegerile pentru postul de rector. Singurul candidat înscris în cursă a fost Adrian Cristian Papari, prorector pentru cercetare al universităţii. Rezultatele scrutinului vor fi înaintate Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care urmează să confirme alegerea prof.univ.dr. Adrian Cristian Papari în funcţia de rector.

Am putea spune că deja s-a format o tradiţie a rectoratului şagunist, de a fi transmis, în familie, din tată în fiu, având în vedere că proaspătul rector este nimeni altul decât fiul "fostului", Aurel Papari. Şi cum toată familia este implicată, nu-l putem omite nici pe George Papari, fratele actualului rector, care este membru al Senatului din cadrul universităţii. "Planurile mele sunt destul de ambiţioase, nu se pune problema unei schimbări majore, ci voi continua proiectele pe care le-am avut şi până acum, care ne-au asigurat poziţia bună, în care ne aflăm şi în momentul de faţă. Aşadar, voi face o continuare a procesului de stabilitate şi dezvoltare. Cât despre faptul că funcţia de rector se menţine în familia Papari, nu poate decât să mă bucure, pentru că este, de fapt, urmarea firească, zic eu, a muncii tatălui meu, alături de celelalte cadre didactice implicate în conducerea universităţii. Am convingerea că lumea va privi cu ochi buni acest lucru, deoarece fiecare pas pe care l-a făcut universitatea s-a dovedit a fi unul benefic. În momentul de faţă, eu consider că universitatea Andrei Şaguna are un nume, o reputaţie", a declarat, pentru "Replica", Adrian Cristian Papari, rectorul universităţii Andrei Şaguna. Cât despre funcţia fratelui său, în Senatul Universităţii, noul rector susţine că totul a fost îndeplinit în conformitate cu legea. "Nu este nici o incompatibilitate în cadrul structurii de conducere. Tot procesul de alegeri şi toate structurile nou alese, respectă prevederile legii educaţiei naţionale", a afimrat Adrian Cristian Papari. Noul rector are 38 de ani, este licenţiat al Facultăţii de Medicină a Universităţii Ovidius din Constanţa şi doctor în Ştiinţe Medicale al Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa din Iaşi. A absolvit cursurile Institutului Diplomatic Român şi alte cursuri post-universitare în diverse domenii de cercetare şi este beneficiarul unei burse post-doctorale la Academia Română. Are titlul de profesor universitar şi predă cursuri de Psihologie medicală, Psihiatrie şi Psihoterapie la Facultatea de Psihosociologie din cadrul Universităţii Andrei Şaguna. Este autorul a zeci de lucrări ştiinţifice şi a participat la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale, conform CV-ului acestuia. El îi urmează în funcţie fondatorului Universităţii şi al Fundaţiei "Andrei Şaguna", prof.univ.dr. Aurel Papari şi academicianului Constantin Bălăceanu-Stolnici.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Ietiti, uai, unde era baiatul lui taica-su... Hai noroc!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
494234281137
5/49
288635422
joker
44191422011